Stimați cititori, ce faceți dumneavoastră după ce ați făcut o mare descoperire? Bine, vă bucurați mult, dar apoi ? Nu știu cum sunt alții, dar eu țin să o împărtășesc rapid, plenar cu cei mai dragi din jurul meu. Așa că, după ce am vorbit familiei de marele sculptor Marius Mureșan, vă grăbesc să vă comunic și dumneavoastră, oamenii pentru care există cotidian această agenție de presă a societății civile, satisfacția adevărată de a cunoaște un personaj bine conturat artistic, un sculptor nu numai cu talent, dar și cu forță de muncă impresionantă. O să vă convingeți de realitatea cuvintelor mele după ce veți vedea o parte din lucrările sale.
Foto – Arhiva pesronală
Așa se explică faptul că am solicitat un interviu, iar domnul Marius Mureșean a răspuns cu amabilitate. Iată textul cu întrebări și răspunsuri. Este cadoul meu de suflet pentru cititori la finalul acestui an ce va intra în istorie cu indicativul 2017. Fie ca următorii ani să fie pentru dumneavoastră, dar și pentru interlocutor binecuvântați de Dumnezeu, evocat de Marius Mureșan.
Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați, pentru început
Foto – Arhivă personală
Sunt absolvent al Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca, secția Sculptură, promoția 1998. După absolvire, am fost angajat al S.C.”Faimar” S.A. pe postul de Creator de Modele, (timp de șase ani), instituție care avea ca obiectiv de producție, obiecte ceramice utilitare din faianță. Totodată, în scurt timp, (anul 2000) am devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Baia Mare, moment în care am intrat și în posesia unui studio de creație, care mi-a facilitat ocazia de a participa aproape cu regularitate la toate manifestările expoziționale, organizate pe plan local de către filiala noastră, unde am avut și două expoziții personale: prima -„Integrare”, curatoriată de cei doi arhitecți de la firmă de arhitectură „9 Opțiune”, Baia Mare,d-l Ștefan Paskucz și d-na Ildiko Mitru, cu care am avut o colaborare pe o perioadă de mai bine zece ani, în care am avut ocazia să realizez lucrări de factură monumentală la diferite instituții și persoane fizice, executate în metal (oțel sudat), piatră artificială și ipsos. Cea de-a doua expoziție personală, intitulată „Sacru și Profan”, organizată la Galeria de Artă, Baia Mare, a fost curatoriată de renumitul critic de artă bucureștean Mihai Plămădeala.
Una dintre cele mai importante lucrări de factură monumentală realizată în primii ani de după absolvire a fost acea a restaurării Vilei „Poesis”, Satu Mare, în stil baroc, lucrare coordonată sub patronajul d-lui Dumitru Păcuraru (director al cotidianului „Informația Zilei”, Satu Mare, și al fiicei acestuia, pictorița Oana Păcuraru.
În ultima perioadă de timp am reușit să inițiez un act de curatoriat intitulat „90 +”, organizând o expoziție de grup, în care am adunat lucrări de pictură, sculptură și grafică a zece artiști aparținând generației ’90, absolvenți ai aceleiași instituții clujene, unde am avut și eu ocazia de a-mi finaliza studiile.
Am avut de asemenea plăcerea de a colabora cu scenografa Adriana Grand, pentru realizarea unei serii de obiecte sculpturale executate în metal sudat (printre care și un înger supradimensionat având o înălțime de trei metri) destinate spectacolului de mare succes, în regia remarcabilului regizor Victor Ioan Frunză – „Istoria comică a doctorului Faust”.
În prezent lucrez la refacerea elementelor arhitecturale de decor ale unui imobil rezidențial, împreună cu colegul meu Rudolf Varna, care este un sculptor foarte talentat și care face parte dintr-o generație mai tânără, având un simț tehnic deosebit și de o foarte buna precizie în execuție.
Pentru ce ați ales sculptura și nu pictura?
Prima mea admiratoare si susținătoare a fost mama mea. Ea a observat talentul meu în a desena și mă ruga să fac desene musafirilor. Am optat totuși pentru sculptură, deoarece încă din copilărie am avut o predilecție spre modelaj, spre volum…Am fost crescut de mic ascultând povești, înainte de culcare, despre marii sculptori ai lumii și despre munca titanică pe care aceștia au susținut-o de-a lungul vieții…Au devenit un fel de reper pentru mine, un exemplu demn de urmat…(mai târziu aveam și eu să savurez cu nesaț, romanul lui Irving Stone – „Agonie și extaz”). Pictura mi-a trezit mult mai târziu dorința de a o experimenta, această dorință crescând pe zi ce trece.
Care tehnicile sunt preferatele dvs.?
Încă din anii facultății, ca prim experiment, am simțit că fierul sudat este cel în care mă pot exprima cel mai bine, fiind și un trend în ascensiune și foarte legat de artă contemporană. Dar, cred că maturitatea profesională a oricărui sculptor duce spre bronz, fiind de notorietate faptul ca bronzul este unul dintre cele mai nobile materiale, cu care se operează în sculptură. Sunt fascinat de modelajul în bronz și de rezultatul final.
Va simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari?
Mă simt confortabil în ambele situații. Totul depinde de conjunctură. Bineînțeles, cel de-al doilea caz e cel care mă stimulează cel mai mult, fiind un adept al monumentalului, lucrările de acest gen fiind cele care au predominat la începutul carierei mele artistice.
Ce ne puteți spune despre viața dvs. dincolo de sculptură?
Viața mea decurge în atelier și acasă…În timpul liber citesc și am o apetență deosebită pentru informațiile preluate din mediul virtual, domeniile mele preferate fiind cele legate de spiritualitate, religie, și a trecutului nostru istoric, cunoașterea propriilor rădăcini …Muzica este marea încântare a sufletului meu. Ador ca în timpul orelor petrecute la atelier, să ascult muzică, începând de la genul clasic, mergând până la jazz, blues și încheind cu muzica rock, care mi-a marcat primii ani ai tinereții. Sunt un ascultător destul de fidel al postului național „Radio Cultural”. Nu sunt un singuratic dar am puțin prieteni și majoritatea sunt artiști.
Unde vă vedeți peste 10 ani?
E mult spus “mă văd” deoarece sunt conștient că viitorul este o permanentă necunoscută și este greu de intuit ce voi fi devenit în tot acest interval de timp…Totul depinde de ceea ce-mi hărăzește bunul Dumnezeu…Cred că totul stă strâns legat de propriile intenții legate de propria persoană, în măsura în care îmi doresc să devin un real exponent al generației mele, precum afirmă Ibsen: „nimeni nu oferă un serviciu mai mare decât acela care, fie prin artă să, fie prin existența să, îi aduce ofrandă unei certitudini”. Dacă ar fi să-mi propun să fac o analiză a realității dincolo de aparențe, implicit în lumea artei, pătrunzând de asemenea, în problemele societății și revelându-le, îmi dau seamă că sunt pus într-o ipostază foarte dificilă, în care realizez că sensul artei se leagă de însuși sensul existenței mele, de acea taină care ține de străfundurile ființei mele, conștientizând totodată că societatea în care dezvolt ca individ, stă sub semnul compromisului, în care „nefirescul e mult mai interesant decât firescul, în care dezumanizarea, degradarea, patologicul, pseudo-valorile, anormalul din literatură, film, artă plastică, muzica, e.t.c., promovate în duh faustian cu malefică știință pentru cunoașterea binelui și-a râului (…) artă devine o efigie pentru poftă trupului, poftă ochiului, și trufia vieții.”
Pot să vă spun doar unde și cum “îmi doresc” să fiu peste zece ani. Îmi doresc să fiu în România, să fiu sănătos și după o zi obositoare în atelierul meu, dar cu sentimentul datoriei împlinite, să savurez un pahar de vin , sau.. mă rog.. un ceai, împreună cu familia, prietenii și clienții mei pe terasa umbroasă a casei mele.
