Caută
Close this search box.

Matts Olsson, noul campion mondial la slalom uriaș paralel

Suedezul Matts Olsson a câştigat luni seara slalomul uriaş paralel de la Alta Badia (Italia), obţinând cu această ocazie prima sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin, la 29 de ani, după o finală în care s-a impus în faţa norvegianului Henrik Kristoffersen, liderul clasamentului general.

Înaintea acestui succes, Olsson a mai urcat de două ori pe podium la slalom uriaş, în sezonul trecut, cu ocazia concursurilor de la Garmisch-Partenkirchen (Germania) şi Kranjska Gora (Slovenia), unde a ocupat locurile 2, respectiv 3, informează Agerpres.

Însă, între un slalom uriaş tradiţional, unde fiecare dintre cele două manşe durează mai mult de un minut, pe un teren variat, şi un paralel în duel, lung de 20 de secunde, cu 16 porţi largi şi o săritură la mijloc, există însă o diferenţă importantă.

Schiorii suedezi, antrenaţi de francezul Jacques Theolier, se pregătesc în mod constant în acest format, la fel ca şi vecinii lor norvegieni.

În concursul de la Alta Batia, Olsson i-a eliminat, pe rând, pe rusul Aleksander Andrienko (şaisprezecimi de finală), austriacul Stefan Brennsteiner (optimi de finală) şi pe croatul Filip Zubcic (sferturi de finală).

În semifinale, suedezul a reuşit să-l devanseze cu cinci sutimi de secundă pe austriacul Marcel Hirscher, înainte de a-l învinge în finală pe Kristoffersen, cu trei sutimi de secundă.

Hirscher, câştigătorul marelui Glob de cristal în ultimele şase ediţii ale Cupei Mondiale, s-a clasat în final pe poziţia a treia, după ce s-a impus în faţa norvegianului Aleksander Aamodt Kilde.

Campionul austriac, care a urcat cu această ocazie pentru a 112-a oară pe podium (48 de victorii), rămâne pe poziţia secundă a clasamentului, la 11 puncte distanţă de liderul Henrik Kristoffersen.

Înainte de Crăciun, circuitul masculin de schi alpin îşi continuă turneul italian, cu slalomul în nocturnă de la Madonna di Campiglio, programat vineri.

Rezultate înregistrate luni în slalomul paralel de la Alta Badia:

Sferturi de finală (o manşă)

Marcel Hirscher (Austria) b. Andre Myhrer (Suedia) +0.37

Matts Olsson (Suedia) b. Filip Zubcic (Ccroaţia) +0.31

Henrik Kristoffersen (Norvegia) b. Leif Kristian Nestvold-Haugen (Norvegia) +0.18

Aleksander Aamodt Kilde (Norvegia) b. Justin Murisier (Elveţia) +0.18

Semifinale (o manşă)

Matts Olsson (Suedia) b. Marcel Hirscher (Austria) +0.05

Henrik Kristoffersen (Norvegia) b. Aleksander Aamodt Kilde (Norvegia) +0.07

Locul 3

Marcel Hirscher (Austria) b. Aleksander Aamodt Kilde (Norvegia) +0.08

Finală

Matts Olsson (Suedia) b. Henrik Kristoffersen (Norvegia) +0.03

Clasamentul general al Cupei Mondiale se prezintă astfel (după 12 probe):

  1. Henrik Kristoffersen (Norvegia) 445 puncte
  2. Marcel Hirscher (Austria) 434
  3. Aksel Lund Svindal (Norvegia) 374
  4. Kjetil Jansrud (Norvegia) 345
  5. Max Franz (Austria) 271

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri