Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru comiterea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă, într-un dosar legat de insolvenţa clubului de fotbal.

FOTO: sptfm.ro

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată avocatul Valentin Cristian Gheorghiţă, acuzat de bancrută frauduloasă, administratorul judiciar Cătălin Andrei Dascăl şi Elena Cosma, pentru complicitate la bancrută frauduloasă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, „în calitate de administrator special al societăţii Dinamo 1948 SA, în cadrul procedurii de insolvenţă, la data de 22 octombrie 2014, în momentul în care a semnat planul de reorganizare şi a făcut prezentarea şi evaluarea activelor aflate în patrimoniul societăţii Dinamo 1948 SA, Valentin Cristian Gheorghiţă a omis (a ascuns) o parte din activele acestei societăţi, cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei, formate din stocuri în valoare de 504.158 lei, creanţe în valoare de 4.449.796 lei şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci în cuantum de 225.078 lei, în scopul reducerii frauduloase a creanţelor bugetare.”

Procurorii mai susţin că, pentru aprobarea şi implementarea frauduloasă a planului de reorganizare, întocmit în fals, Valentin Cristian Gheorghiţă a beneficiat de sprijinul lui „Ionuţ Negoiţă, care, la data de 17.11.2014, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare, a votat atât direct, cât şi indirect (prin intermediul societăţilor pe care le controla) pentru aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special, cunoscând că în acest plan nu erau cuprinse active cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei”, potrivit Agerpres. Dosarul are 74 de volume.

În cadrul procesului s-au constituit părţi civile ANAF, Primăria sectorului 2, Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi ITM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =