Caută
Close this search box.

Pentru prima dată în istoria Bucureștiului se pun parazăpezi în oraș

Primăria Sectorului 4 a finalizat montarea parazăpezilor împotriva viscolului pe Şoseaua Berceni, pe tronsonul dintre Apărătorii Patriei şi Şoseaua de Centură. Măsura, luată pentru prima dată în istoria Bucureştiului, este una excepţională şi vine în ajutorul celor nevoiţi să circule pe una dintre cele mai aglomerate artere, care face legătura între sudul capitalei şi comunele limitrofe şi care ani la rândul, în timpul iernii, se transforma într-un coşmar pentru şoferi.

Din cauza vântului puternic precum şi a lipsei amenajărilor de pe terasamente, odată cu primele ninsori viscolite, zăpada de pe câmp se aduna în troiene pe carosabil, pe Șoseaua Berceni. Mai mult, munca drumarilor părea în zadar, aceştia fiind nevoiţi să repete la nesfârşit operaţiunile de deszăpezire, ca să înlăture blocajele repetate din trafic.

Începând cu această iarnă, aceste probleme și-au găsit rezolvarea. Cu ajutorul parazăpezilor montate, riscul ca Șoseaua Berceni să se blocheze din cauza viscolului va scădea simțitor.

Până acum, elementele de protecție, fabricate dintr-un material textil, rezistent la condiții meteo nefavorabile,  au fost amplasate pe o distanță de 800 de metri, în câmp deschis, între IMGB și Șoseaua de Centură, urmând ca la sfârșitul iernii să fie demontate și depozitate corespunzător.

“Dacă această măsură va da roade, s-ar putea monta parazăpezi și pe porțiuni ale altor artere, aflate tot spre ieșirea din București și tot în câmp deschis. Este vorba despre Șoseaua Giurgiului, la ieșirea spre Jilava și despre Șoseaua Olteniței, segmentul către Târgul Vitan”, a declarat Marian Goleac, directorul general al S.C. ADP4 S.A., societatea care va gestiona anul acesta deszăpezirea în Sectorul 4 al capitalei.

Primaria Sectorului 4 dispune pentru actiunile de deszăpezire, de un număr de 160 de utilaje, pregătite să intervină la îndepărtarea mecanizată a zăpezii de pe străzi și de pe bulevarde. Totodată, peste 450 de muncitori vor acționa, în trei schimburi, la îndepărtarea zăpezii de pe trotuare, din zona de acces în instituțiile publice, școli, spitale precum și din cea a stațiilor mijloacelor de transport în comun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri