Dialog cu dr. Ioana Lidia Ilea, manager al Muzeului Memorial “Octavian Goga” din Ciucea, județul Cluj
Dr. Ioana Lidia Ilea a răspuns, cu amabilitate, invitației de a acorda un interviu agenției noastre de presă.
Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați.
Bună ziua și înainte de toate, țin să să-mi exprim aprecierea pentru interesul pe care-l purtați pentru domeniul muzeal și cultură în general. Pentru cei care nu mă cunosc, încep prin a mă prezenta: Ioana Lidia Ilea, manager al Muzeului Memorial “Octavian Goga” din Ciucea, județul Cluj
În ce context ați ajuns să conduceți acest muzeu ?
Este o poveste destul de lungă. Cu riscul de a vă plictisi o să vă povestesc câte ceva despre parcursul meu profesional. Chiar din ultimul an de facultate, mă refer la Academia de Artă din București- Secția de Istoria și Teoria Artei, acum Universitatea Națională de Arte, m-am angajat ca restaurator textile la Muzeul Satului din București (acum Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”). Unul dintre profesorii mei, regretatul dr. Ioan Godea, recent revenit din Canada unde înființase și condusese un muzeu, fusese numit director al Muzeul Satului și a dorit să-și recruteze și să formeze o echipă de tineri. Așa am ajuns să lucrez la Muzeul Satului din București. Personalitate carismatică și cercetător foarte prolific avea să aibă un impact major asupra dezvoltării mele profesionale, alături de alte două figuri remarcabile în muzeologia românească, regretatul dr. Radu Florescu și domnul dr. Ioan Opriș, aceștia din urmă fiind și cei care, mai târziu, m-au îndrumat și coordonat în realizarea tezei de doctorat. La Muzeul Satului am lucrat 16 ani, timp în care treptat, am coordonat Laboratorul de Restaurare textile și apoi, o perioadă Laboratorul de conservare-restaurare. La un moment dat, am simțit că a venit momentul să ajung acolo unde se elaborează politicile culturale, să trec de la munca de muzeu în administrație. Astfel, în urma unui concurs, am ajuns consilier la Ministerul Culturii, unde am lucrat aproape 9 ani. În ce măsură visul meu de a participa activ la elaborarea politicilor și strategiilor culturale a coincis cu realitatea muncii în adminstrație este altă poveste. Cert este faptul că, pentru mine, rigorile impuse de lucrul în administrație au constituit o experiență foarte benefică. Mai mult decât atât, m-au determinat să urmez și o a doua facultate, Dreptul și un masterat în acest domeniu. Dar, să revenim la întrebarea dumneavoastră. Prin anul 2005 sau 2006, nu mai rețin exact, un vechi amic de-al meu criticul de artă Vasile Radu, pe vremea aceea muzeograf la Muzeul Memorial “Octavian Goga”, m-a rugat să vin la muzeu să sugerez o soluție pentru reorganizarea și modernizarea depozitelor de patrimoniu, în special a depozitului de piese textile. Din păcate, vizita nu s-a materializat în vreun fel. Vasile Radu s-a pensionat în scurt timp, eu am trimis câteva desene cu sugestii de sisteme de depozitare și cam asta o fost tot. Probabil, din cauza lipsei resurselor financiare și umane, de pe urma acestei inițiative au rămas doar acele câteva schițe pe care, după ani de zile chiar le-am găsit într-un sertar. Abia acum, după trei ani la conducerea muzeului am reușit să demarez acest proiect pe care sper să-l finalizez până la sfârșitul anului viitor. Cert este că atunci, cu prilejul acelei scurte vizite, chiar dacă mai văzusem muzeul în copilărie, acest loc a avut un impact deosebit asupra mea. Un loc minunat, unde regăsești monumente diferite: castelul în stil neobrâncovenesc reconstruit între anii 1921-1926 de către Octavian Goga după ce-l cumpărase de la văduva poetului maghiar Ady Endre, căsuța în care poetul Ady Endre își petrecuse doi ani din ultima parte a vieții, mausoleul unde poetul Octavian Goga își doarme somnul de veci alături de soția sa Veturia, mausoleu care a fost decorat cu propria mână de către aceasta cu mozaic de Murano, bisericuța din lemn de sec XVI adusă de la Gălpâia, un alt corp de clădire “Casa Albă” unde se află o expoziție etnografică, un teatru de vară și alte edificii deosebite unde acum funcționează Mănăstirea de maici “Nașterea Maicii Domnului”, toate acestea amplasate pe un teren generos, într-un peisaj mirific. Ca să nu mai vorbim de o valoroasă colecție de artă plastică, dintre care amintesc: picturi semnate de Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, schițe de Nicolae Grigorescu, candele brâncoveneşti (secolele XVII – XVIII), brâuri cu încrustaţii din pietre preţioase, provenite din India, Siria, Turcia, o măsuţă cu tăblierul din faianţă, originară din Persia de secol XVI, o icoană bizantină din secolul al XI-lea, obiecte din bronz provenite de la Pompei, o impresionantă tapiserie de Lyon, un scrin care a aparţinut lui Avram Iancu, numeroase piese cu valoare istorică și documentară și o bibliotecă impresionantă cu peste 6000 de volume. În fața atâtor frumuseți, în acel moment mi-a încolțit gândul, că dacă va fi să mă întorc în Clujul natal, acesta ar fi locul unde mi-aș dori să lucrez. Prilejul s-a ivit zece ani mai târziu, când odată cu pensionarea fostului manager și organizarea unui concurs de proiecte de management am depus proiectul meu de management care a fost apreciat și astfel am ajuns să conduc acest muzeu.
Am văzut că sunt în program câteva acțiuni dedicate tinerelor generații. Care considerați că este rolul literaturii în formarea lor?
În mare parte acțiunile nostre sunt dedicate tinerilor, adaptate diferitelor categorii de vârstă de la copii de ciclu primar și chiar preșcolari până la adolescenți, studenți. Unul dintre proiectele muzeului este Cabinetul de Pedagogie Muzeală, în cadrul căruia derulăm tematici cu rol educativ, cum ar fi: “Octavian Goga – o viaţă, un destin’; “Mausoleul Iubirii, Octavian şi Veturia Goga” , “Calendarul sărbătorilor populare româneşti”, “Destinul și opera poetului și omului politic Octavian Goga”, „Prezentarea pieselor din colecțiile muzeului“, „Scurtă istorie a locului”, „Ce înseamnă prietenia-Octavian Goga și Ady Endre”, cu teste interactive și jocuri pentru cunoașterea patrimoniului muzeului și a istoriei acestuia de către vizitatorii de vârstă școlară și chiar preșcolară. Tot în sfera preocupărilor constante pentru pedagogia muzeală se înscrie și implicarea muzeului, în fiecare an, la desfășurarea programului național „Școala Altfel”. Pe parcursul derulării acestui program, devenit foarte popular, Muzeul Memorial „ Octavian Goga ”, organizează diverse acțiuni cu caracter educativ, de la vizite ghidate adaptate categoriei de vârstă școlară la concursuri de cunoștințe privind viața și creația lui Octavian Goga, a poetului maghiar Ady Endre și istoricul muzeului, workshop-uri de creativitate și expoziții cu lucrări de artă plastică ale elevilor realizate în cadrul programului. Referitor la rolul literaturii în formarea tinerei generații, bineînțeles că este unul esențial. Aici este vorba pe de o parte, de deprinderea de a citi, de a iubi lectura și pe de altă parte, de selecția literaturii de calitate, în raport cu vârsta copilului sau tânărului. Desigur, asta presupune un efort conjugat al familiei, școlii și de ce nu, a muzeului prin programele sale educative.
Ne confruntăm cu o invazie a ecranelor în viața noastră, telefoane, tablete, calculatoare și toate celelalte. Mai ales copiii și tinerii au fost acaparați. Dincolo de avantaje, mai sunt și părți negative legate de spațiul virtulal. Ce considerați că trebuie făcut pentru promovarea cărților autentice tipărite, în asemenea context?
Și eu am fost acaparată. Mediul virtual este un mijloc excelent atât de cunoaștere cât și de divertisment. Dar, desigur, trebuie păstrată o măsură în toate. Culmea este că, probabil, în momentul de față cea mai bună metodă de promovare a culturii scrise, în forma sa fizică consacrată – cartea tipărită este tot prin intermediul mediului virtual și a mijloacelor massmedia. Dar, în primul rând, literatura se promovează prin calitatea sa intrinsecă. Literatura de calitate, ca și orice gen al creației artistice cu valoare reală, va dăinui prin trecerea timpului și gusturilor vremelnice.
Cum se aleg limitările pentru a nu exagera cu accesul pe net? Se pierd multe ore și chiar vieți pe altarul spațiului virtual.
Cred că în primul rând prin oferirea unor alternative sănătoase, reîntoarcerea la natură și frumusețile sale, sport, lectură, dezvoltarea și încurajarea unor activități creative adecvate fiecăruia potrivit vârstei și aptitudinilor. Există numeroase variante care pot asigura un echilibru în dezvoltarea armonioasă a personalității fiecărui individ, mai ales dacă există preocupare , după cum am spus, din partea familiei, a școlii… Într-o epocă supertehnologizată, putem oferi alternative la acesta supertehnologizare,uneori chiar folosind mijloacele acesteia și limbajul aferent, fără însă a altera specificul și calitea actului cultural.
Am văzut cu bucurie câteva fotografii ale dumneavoastră însoțită de un câine, ori altul. O mare iubitoare a lor…Ce ne învață aceste animale pe noi ?
Sunt o mare iubitoare a câinilor și pasionată de chinologie. Dar, este mult mai mult decât un hobby. Iubesc natura în ansamblul său și toate creaturile sale. După cum spunea Giordano Bruno:” Toate lucrurile sunt în univers și universul este în toate lucrurile. Noi suntem în univers și universul este în noi și totul coincide într-o desăvârșită unitate.” Animalele ne învață să înțelegem natura, să o iubim și să o prețuim. De fapt, principiile după care mă ghidez în tot ceea ce fac ar putea fi sintetizate cam așa: respectați Universul, aveți grijă de natură, respectați drepturile tuturor creaturilor sale și celebrați viața.
Ultima întrebare, unde vă vedeți peste 10 ani ?
Peste 10 ani…indiferent de locul unde mă voi afla peste 10 ani, același sau altul, cu certitudine că va fi locul unde voi putea la momentul respectiv să-mi pun la dispoziție experiența și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului în slujba păstrării, protejării patrimoniului cultural și transmiterii acestuia către generațiile viitoare. De-a lungul vieții, în opinia mea, atât ca dezvoltare profesională cât și personală trebuie să tindem să “ne șlefuim” asemeni mineralului brut care devine diamant și apoi să ne punem priceperea dobândită în slujba unui ideal și a ceea ce fiecare din nou știe să facă mai bine.
