Caută
Close this search box.

Povestea unui militar român în Afganistan, văzută prin ochii băiatului său

Copil de erou. La 11 ani, băiatul ştie ca tatăl lui nu este acasă pentru că se află în misiune. Şi misiunea e mai presus de orice. Raul visează să îmbrace şi el, într-o zi, uniforma care-l impresionează.

FOTO: captură Digi24

Pasiunea cu care vorbeşte despre un tanc, fie el şi  jucărie, nu este deloc întâmplătoare. E fascinat de armata şi de militarii din zonele de război, potrivit digi24.ro. Iar asta pentru că tatăl său este unul dintre eroii în uniformă de camuflaj care au luptat în teatrele de operaţiuni din Kosovo, Irak sau Afganistan.

Raul Lazăr: „Tati pentru mine este mai bine zis un idol. El mă învaţă şi m-a învăţat tot ce ştiu.”

Viorel Lazăr – militar, tatăl lui Raul: „Fără ei nu aş fi putut să trec peste toate momentele. Soţia este cea care m-a ajutat în toate misiunile.”

captură digi24

Sorina Lazăr – mama lui Raul: „Sincer, trecând prin multe şi ştiind că această meserie de militar nu este una uşoară, chiar am sentimente de… de multe ori mă gândesc că se poate întâmpla ce e mai rău…”

Raul Lazăr: „Îmi zicea să nu am frică de nimic. De nimic!”

Raul Lazăr: „Credinţă şi speranţă. Pentru că, nu ştiu, îmi vine aşa un sentiment în mine. Nu ştiu cum să explic.”

Sorina Lazăr – mama lui Raul: „Ştie că tati, în primul rând, apără interesele ţării, este într-o misiune de luptă, nu este aşa uşor, dar înţelege.”

„Ne apără ţara, ne apără de ce e rău. Are ture, mai plimbă unii oameni din armată cu maşina, mai stă noaptea de gardă. Are program strict, adică când i se spune, direct face. Adică nu zice mai stai puţin. E direct. Sincer să fiu, mie îmi place ce face. Chiar aş vrea să fac şi eu aşa ceva”, spune Raul.

Privind în urmă, Sorina îşi dă seama că, din cei 20 de ani de când este împreună cu soţul ei, doar jumătate i-au petrecut împreună. Crede însă că sunt sacrificii care merită să fie făcute. Ziua de 1 Decembrie rămâne mereu motiv de sărbătoare în familia Lazăr.

Raul: „Eu cred că România e o ţară frumoasă, ca un fel de floare care înfloreşte. Şi, na, sper aşa să rămână.”

Viorel Lazăr: „Pentru mine, ca militar, un moment de mândrie extraordinară. Pentru copiii mei, cred că ar însemna mult să îl vadă încă o dată pe tatăl lor defilând de 1 Decembrie, la Bucureşti.”

Raul: „Am simţit, nu ştiu, o bucurie. Mi-a plăcut.”

Viorel Lazăr: „Pentru ei vreau să fiu un exemplu, trag cât pot.”

Vasile Lazăr, aflat la a şasea misiune, îşi va petrece sărbătorile alături de camarazii săi din Kandahar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri