Caută
Close this search box.

Premierul Theresa May ar fi fost ținta unui complot terorist dejucat

Premierul britanic, Theresa May, a fost ținta unui complot terorist dejucat, potrivit relatărilor de presă de marți seara, transmite agenția dpa.

Premierul Theresa May 

Șeful Serviciului de informații MI5, Andrew Parker, i-a informat anterior, marți, pe membrii cabinetului britanic asupra presupusului complot, informează Sky News, preluat de Agerpres.

Complotul islamist extremist implica un atac cu bombă asupra reședinței prim-ministrului, din Downing Street, și, în haosul ce ar fi urmat, tentativa de a o ucide pe May, a arătat Sky.

Nu a existat vreun răspuns oficial la relatarea din presă, care vine la câteva ore după ce poliția a spus că a inculpat doi bărbați pentru infracțiuni teroriste.

Naa’imur Zakariyah Rahman, 20 de ani, și Mohammed Aqib Imran, 21 de ani, au fost arestați în raiduri ale poliției antiteroriste săptămâna trecută și urmează să apară miercuri în fața unei instanțe din Londra.

Marea Britanie a suferit cinci atacuri teroriste în acest an, în Londra și Manchester, în care au fost uciși 36 de oameni.

Parker a mai spus că nouă atentate teroriste islamiste au fost împiedicate, în ultimele 12 luni, în Marea Britanie.

Foto: walesonline.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri