Caută
Close this search box.

Președintele Donald Trump vrea să trimită astronauții americani unde nu a mai fost nimeni înainte

Trump l-a autorizat pe administratorul NASA, Robert M. Lightfoot Jr., să conducă un program inovator de explorare spațială pentru a trimite astronauții americani înapoi pe Lună și în cele din urmă pe Marte, în cadrul unei ceremonii la Casa Albă. Donald Trump a semnat o directivă în acest sens, în prezența vicepreședintelui Mike Pence și a mai multor astronauți retrași din activitate.

Președinte american susține că inițiativa reprezintă primul pas în crearea unei baze pe Lună, dar și în demararea unei „eventuale misiuni pe Marte și probabil, într-o zi, în multe alte lumi”.

Donald Trump a semnat o directivă pentru demararea unui program inovator de explorare spațială, în cadrul unei ceremonii la Casa Albă

„Directiva pe care o semnez astăzi va reorienta programul american în domeniul explorării și descoperirii umane”, a spus Trump în timpul ceremoniei. „Aceasta marchează un pas important în ceea ce privește întoarcerea astronauților americani pe Lună, pentru prima dată după 1972, pentru explorare pe termen lung. De această dată nu numai că vom lăsa un steag acolo, dar ne vom lăsa și amprenta”, a mai adăugat președintele.

Potrivit secretarului de presă al Casei Albe, Hogan Gidley, directiva semnată de Donald Trump a venit după ce Consiliul Național pentru Spațiu a trimis recomandări președintelui în acest sens.

„El va schimba politica națiunii noastre pentru a ajuta America să devină forța motrică a industriei spațiale, să câștige noi cunoștințe din cosmos și să stimuleze tehnologia în această direcție”, a declarat Gidley.

Directiva, a mai adăugat Gidley, va impinge NASA să se „reorienteze pe misiunea sa principal, aceea de explorare spațială”.

Încă din campania electorală din 2016, atât Donald Trump cât și vicepreședintele Mike Pence, și-au exprimat dorința de a trimite astronauții americani înapoi pe Lună.

„Sub administrația Trump, Florida și America vor arăta drumul spre stele”, a spus el în timpul unui eveniment de campanie la centrul spațial Kennedy al NASA din Florida.

Sursa: CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri