Caută
Close this search box.

Procuratura a intrat pe filiera omologării ilegale de mașini second hand

Cererea mare de mașini second hand din Occident naște ilegalități în România. În Iași au fost depistate nereguli penale chiar la Registrul Auto Român (RAR).

Procuratura din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus măsura reținerii inculpatului N.A pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influenţă în scopul obţinerii, contra unor sume de bani, în mod preferenţial şi în afara programărilor oficiale, a omologărilor mașinilor achiziţionate din străinătate şi care urmează a fi înmatriculate în România. Urmare a propunerii procurorului de caz pentru luarea măsurii arestului preventiv, Tribunalul Iași a dispus față de inculpatul N.A. arestul la domiciliu.

În fapt, la data de 19.12.2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă şi pe baza ordonanţelor de delegare dispuse de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Iaşi au procedat la punerea în executare a unui număr de 9 mandate de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi a unui număr de 3 mandate de aducere la structura de parchet menţionată mai sus.

Din cele nouă mandate de percheziţie, cinci au vizat birourile unde îşi desfăşoară activitatea unii funcţionari din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Iaşi, două au vizat sediile unor persoane juridice din municipiul Iaşi, iar celelalte două domiciliile unor persoane fizice. Cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri și alte materiale relevante administrării probatoriului în cauză, precum şi sumele de 11.880 lei şi 3.650 euro.

Pentru documentarea activităţii infracţionale s-a beneficiat de sprijinul tehnico- operativ al B.O.S. – Brigada de Operaţiuni Speciale Iaşi. Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi a identificării tuturor făptuitorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri