Caută
Close this search box.

PSD va organiza mitinguri împotriva „statului paralel” în Bucureşti şi în marile oraşe. Decizia, luată la presiunea românilor

PSD va organiza mitinguri împotriva statului paralel şi ilegitim în Bucureşti şi în oraşele mari, mesajul fiind „aceasta este majoritatea”, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, declarând că decizia a fost luată la presiunea românilor.

FOTO: antena3.ro

„Ne-am întâlnit pentru că preşedinţii organizaţiilor judeţene au cerut această întâlnire cu Liviu Dragnea şi cu conducerea partidului. Luni va avea întâlnirea cu restul preşedinţilor de judeţe. S-a stabili să facem un miting şi noi, un miting de protest. Mitingul nostru nu este pentru susţinerea Guvernului, nu pentru susţinerea lui Dragnea, a coaliţiei sau a programului de guvernare, pentru că astea deja au fost votate anul trecut de români.

Va fi un miting împotriva statului paralel şi ilegitim, un miting împotriva abuzurilor, un miting împotriva ascultării telefoanelor, împotriva încălcărilor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un miting împotriva celor care consideră că din funcţiile pe care le au, nealese, pot să încalce Constituţia şi legile ţării şi să-şi constituie un grup organizat în care decid ei ce şi cum.

Este un miting care arată care este adevărata majoritate în România, un miting pe care românii l-au cerut”, a declarat secretarul general adjunt al PSD Codrin Ştefănescu.

El a menţionat că acesta a fost mesajul cu care au venit la întâlnire liderii organizaţiilor judeţene.

„Cu acest mesaj au venit preşedinţii de judeţe din partea partidului, trimişi de către primarii lor, de către colegii noştri de partid, de către viceprimari, de către şefii de zone, care, la rândul lor, sunt presaţi de oamenii care ne-au votat să luăm această decizie”, a adăugat Ştefănescu, citat de Mediafax.

2 răspunsuri

  1. Ce le dați să vină în piață ???? În anii 90 fetele de la Apaca (o întreprindere socialistă cu multe, multe femei…) strigau, susținându-i ca și astăzi pe comuniști: „Nu vrem bani, nu vrem valută (deținerea valutei era interzisă), vrem pe Roman (Petre – pentru cei născuți după ultima ploaie) să ne f..ă” !!!! Astăzi nici măcar asta nu mai pot striga susținătoarele/susținătorii (hi!) infractorilor, pentru că n-au nici măcar un Roman tinerel și frumușel… Iar infractorul Dragnea nu poate trezii sentimente atât de intense, decât poate unor țărănci ca Dan, Firea sau Saideh……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri