Din septembrie 2010, România este membru fondator al Academiei Internaționale Anticorupție din Viena (IACA). Țara noastră a trimis experți în Consiliul Guvernatorilor IACA (Daniel Morar: 2012-2015) și în Consiliul Academic (Cornel Călinescu: din 2013, cu un mandat de șase ani). Pe lângă experți, România mai oferă însă Academiei Anticorupție din Viena și suma de 10,000 euro pe an, contribuție voluntară, conform MAE. Numai că există o singură problemă: IACA e o spălătorie de bani, cu mare trecere la guverne autoritare, relevă o investigație comună a publicației anti-corupție Correctiv.org și a săptămânalului austriac News.
-
Despre ”iniţiativa” Siemens şi ”integritatea” IACA
Acum 10 ani, gigantul german Siemens a trecut printr-un scandal de corupție, dupa ce a oferit mită de ordinul sutelor de milioane de euro guvernului grec pentru a obține diverse contracte cu dedicație pentru organizarea Jocurilor Olimpice din Atena.
După acel scandal, pentru a-și îmbunătăți imaginea, Siemens a ajuns la un acord cu Banca Mondială, numit ”Siemens Integrity Initiative”, prin care gigantul german oferă 100 milioane de dolari pe durata a 15 ani pentru ”finanțarea activităților anti-corupție”.
Unul din rezultatele acelei inițiative este Academia Internațională Anticorupție din Viena, fondată în 2011.
Problema pentru Siemens e că IACA funcționează într-un mod total opus scopurilor inițiativei sale de integritate. Aspecte majore privind sursele de finanțare ale IACA nu sunt publice și tot mai mulți membri ai Academiei sunt anchetați de procurorii austrieci.
Austria a renovat un palat de lângă Viena, la Laxemburg, pentru sediul IACA
Sediul IACA e într-un palat din Laxenburg, lângă Viena, localitate cunoscută drept ”capitala de vară” a Imperiului Habsburgic. După o renovare de 11 milioane de euro a palatului, la Academie se țin cursuri și se oferă programe masterale pentru experți anti-corupție.
Cel mai bun mod de a combate corupția este prin transparență, dar IACA duce lipsă totală de transparență.
Academia a refuzat în repetate rânduri să publice rapoarte financiare. Astfel, nimeni nu poate verifica felul în care IACA cheltuie banii, câți bani are, sau dacă academia e audiată extern, situație atipică pentru o organizație anticorupție.
- Cine sunt clienţii IACA şi ce rol are România
Una din justificările cheie oferite de IACA pentru lipsa de transparență ține de obligațiile academiei față de clienții săi.
IACA susține că nu poate face anumite informații publice, deoarece membrii academiei trebuie să le vadă primii. Problema e că, acești membri nu au cerut niciodată astfel de informații.
IACA funcționează ca ONU: statele devin membre prin ratificarea Cartei academiei.
La ora actuală IACA are peste 70 de membri care, teoretic, acționează ca finanțatori.
Cu toate astea, după ce informațiile limitate de pe site-ul academiei au fost verificate, s-ar părea că doar 24 de state dau bani academiei.
Printre ele, conform MAE, este și România.
Pe lângă România, bani mai vin și de la Rusia sau Azerbaidjan, state cunoscute pentru regimuri politice corupte.
Ele par să contribuie la IACA tocmai ca să-și mai curețe reputația.
Totodată, sponsorii IACA pot să decidă cine face auditul financiar, un conflict de interese în sine. Culmea, din 3 auditori internaționali, unul este ales de Rusia!
- Conducerea IACA, o problemă de transparenţă
Motivul tuturor problemelor academiei ține de stilul managerial al liderului său, Martin Kreutner care conduce academia cu o mână forte.
Acest lucru a dus la diverse probleme: un număr mare de academicieni de renume au părăsit academia după doar câteva luni, procurorii austrieci anchetează IACA pentru eventuale fraude cu fonduri din imobiliare (banii primiți de IACA de la sponsorul austriac ar fi venit de la un fond de real estate deja anchetat penal pentru contracte suspecte cu MAI-ul austriac).
Siemens a cerut mai multă transparență din partea IACA, mai ales având în vedere că sumele primite de academie de la alte state sunt relativ mici, iar compania germană acționează ca sponsor principal.
Cât despre România, apartenența la această academie ridică noi semne de întrebare privind felul în care clasa politică românească înțelege lupta anticorupție.
Nu punem aici în discuţie suma contribuţiei ţării noastre, ci faptul că România fie nu știe să separe organizații suspecte de cele bune, fie nu vrea. Ori poate nu este lăsată!.
