Senatul american a aprobat, miercuri, cel mai amplu plan de reformă fiscală din ultimii 30 de ani, reprezentând una dintre cele mai mari victorii legislative ale Administraţiei Donald Trump din acest an, relatează CNN.

Senatul SUA. Foto; nytimes.com

Planul de reformă fiscală a fost aprobat în Senatul american cu 51 de voturi pentru şi 48 împotrivă, iar şedinţa a fost prezidată de vicepreşedintele Mike Pence.

Democraţii susțin că planul de reformă va accentua diferenţele de venituri între săraci şi bogaţi.

Marţi seara, Camera Reprezentanţilor a aprobat pachetul legislativ, însă Senatul a adoptat o serie de amendamente, proiectul urmând să se întoarcă în Camera Reprezentanţilor, care va da votul final pe parcursul zilei de miercuri. Ulterior, proiectul va ajunge pe masa preşedintelui Donald Trump pentru a fi promulgat.

Republicanii insistă că proiectul, care conţine scăderi de impozite pentru companii şi persoane fizice, va stimula creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Familiile din categoria medie şi inferioară vor beneficia doar de reduceri modeste, astfel că politicienii democraţi argumentează că noua lege va accentua diferenţele de venituri între americanii săraci şi cei bogaţi.

191 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here