Mănăstirea Mihai Vodă este una din cele mai vechi construcții din București păstrate până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazul. Zidită în anul 1594 și așezată în centrul unei incinte înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele statului. Ea are pictat pe un perete chipul mareșalului Antonescu.
Mănăstirea a fost și un important sit arheologic; în incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic geto-dacic, vechi de peste 3.000 de ani compus dintr-o vatră, numeroase vase precum și alte vestigii.
Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă – Postăvari, care a fost construită în 1564, reconstruită în 1856-1857 și apoi demolată în 1984. În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-au mai păstrat doar biserica și o clopotniță. Acestea se află amplasate pe Strada Sapienței nr. 35 din sectorul 5 al municipiului București, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist, din apropierea Splaiului Independenței și a parcului Izvor. A fost translalată pe șine în 1985 pe poziția în care se află acum, pentru ca în locul ei să se construiască Casa Poporului.
Există şi o legendă, cu mai multe versiuni, care explică motivaţia construirii acestei mănăstiri, de către Mihai Viteazu. Conform acestei legende, într-o iarnă deosebit de geroasă, undeva între anii 1589-1591, Mihai, fiul vitreg al lui Pătrașcu Vodă cel Bun este prins din porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Mihai este dus spre Piaţa Sf. Anton, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare. Drumul spre piaţă trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub dealul Spirii, iar Mihai cu permisiunea gărzilor se opreşte la Sfânta Liturghie a bisericii şi se închină la icoana Sfântului Nicolae, făcând totodată şi legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă va scăpa cu viaţă din această situaţie. Versiunile legendei oferă două variante prin care Mihai a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău. Prima vorbeşte despre o garanţie depusă de 12 boieri, iar a doua accentuează calităţile fizice ale lui Mihai, ,,un bărbat falnic şi deosebit de arătos”. La vederea lui Mihai, gâdele înspăimântat ar fi aruncat securea şi ar fi fugit. Conform acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunităţii, strânşi la locul execuţiei. Eliberat, Mihai îşi ţine promisiunea luată în faţa lui Dumnezeu şi construişte mănăstirea.
În ianurie 1985 biserica a fost propusă pentru demolare şi la scurt timp propunerea a fost pusă în practică. Anexele mănăstirii precum şi zidul au fost dărâmate şi nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat.
Datorită protestelor şi memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii către mai multe instituţii, Biserica Mănăstirii Mihai Vodă şi turnul clopotniţei au putut fi salvate.
Pentru a face loc simbolului comunismului din România, Casa Poporului, dar şi pentru a-i mulţumi pe protestatari, persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis şi anume mutarea bisericii de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazu. Translatarea în pantă a bisericii, pe o distanţă de 289 m şi coborâtă pe verticală cu 6,2 m, a avut loc în anul 1985. Operaţiune în sine de translatare a edificiului, de pe Dealul Mihai Vodă, fosta stradă a Arhivelor nr.2 şi până în locul în care se află şi astăzi, Strada Sapienţei nr.4, în apropierea malului Dâmboviţei, a fost considerată la vremea respectivă o performanţă deosebită.
