Caută
Close this search box.

Suspecta care ar fi împins o tânără pe linia de metrou, depistată de poliţişti şi audiată de procurori

Femeia bănuită că ar fi împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor a fost depistată de poliţişti în cursul nopţii şi este audiată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitatea de suspect, a anunţat miercuri dimineaţă IGPR.

”La această oră procurori din cadru Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti audiază în calitate de suspect, la sediul Poliţiei Capitalei, persoana bănuită de săvârşirea faptelor din staţiile de metrou Costin Giorgian şi Dristor 1. Anterior, în cursul nopţii, poliţişti ai Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti au depistat o femeie în vârstă de 36 de ani, ale cărei semnalmente corespundeau cu cele ale persoanei căutate şi au condus-o la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele”, precizează sursa citată.

Poliţia mulţumeşte ”tuturor pentru implicarea şi spiritul civic manifestat în acest caz” şi dă asigurări că ”fiecare mesaj a fost analizat şi verificat de specialiştii instituţiei.

O tânără a murit, marţi seara, după ce ar fi fost împinsă de o femeie pe linia de metrou, în staţia Dristor 1. Femeia ar mai fi fost implicată anterior într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou, însă aceasta nu a păţit nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri