A trecut, de ceva vreme, şi Moş Nicolae. Foarte multă lume şi-a amintit în acele zile povestioara cu băieţelul-cel-optimist. Trezindu-se dis de dimineaţă, el dăduse fuga la ghetuţele pe care le-aşezase de cu seară pe pervazul ferestrei. Un câine trecuse peste noapte şi se uşurase într-una din ele. „Vai, exclamase fericit băieţelul-cel-optimist, mie îmi adusese Moşul un căluţ, dar a fugit!” Pe mine istorioara asta are darul de a mă melancoliza. În plus, am trăit în dimineața aceea senzația că întregii noastre nații îi adusese Moșul o herghelie de căluți, care însă au fugit, lăsându-ne în ghetuțe doar niște urme călduțe, aburind…

Tradiţia spune că alături de daruri Moşul aduce şi-o nuieluşă, ca aluzie străvezie la adresa conştiinţelor încărcate. Or, cine sunt eu ca să întrerup o tradiţie? De ultimul Moș Nicolae, mi-am luat un briceag şi-am coborât în spatele blocului, sperând ca la adăpostul întunericului să găsesc în gardul viu, păzit de vecini ca ochii din cap, nuieluşa potrivită.

Ce să vezi? Locul era plin de lume. Pensionari în pijamale, gospodine, cupluri, forfoteau în jurul gardului viu. Curând n-a mai existat decât un gard viu schematic. În schimb, fiecare locatar avea una sau mai multe nuiele, cu care s-a grăbit să se întoarcă în casă. Toţi, afară de domnul deputat de la doi, care a derapat pe ghețuș, alunecând cu mare viteză spre poleiul autostrăzii Bucureşti-Piteşti, primind imediat antemergători. Dânsul are o fiică în Argeş, aşa că nu ne-am făcut griji.

Dimineaţa, trecătorii au căscat gura la mormanele de nuiele adunate în jurul ghetuţelor lustruite de pe treptele Guvernului. Miniştrii au ieşit tiptil, numai în ciorapi, ca să vadă ce le-a lăsat Moşul. Observând nuieluşele tăiate din miile de garduri vii ale oraşului, ba chiar și sumedenie de pari, care mai noduroși – ca niște ghioage, care ciopliți în formă de țepe, s-au retras la lucru, prin cabinetele lor. E mult de muncă la păcătoasa asta de Justiție…

Numai unul, optimist, a zăbovit, închipuindu-şi că s-au adus puieţi pentru o campanie de plantări care va reface codrii patriei. Dar şi ăla a dat fuga, să-şi înfiinţeze o firmă de exploatare și export al lemnului din ultimele petice de pădure. Când nu vor mai fi păduri deloc, niciun demnitar nu va mai avea a se teme de nuielușe. Și pesemne că vor fi retrase din din biblioteci, prin vot popular și ultimele exemplare din „Pădurea spânzuraților”, ca lumea să poată visa în pace, fără angoase…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =