Teheran, sufocat de poluare; şcoli închise pentru a treia zi

Şcolile vor rămâne închise în provincia Teheran marţi pentru a treia zi consecutiv, ca urmare a poluării atmosferice foarte ridicate, au informat autorităţile locale citate de AFP.

Limitată doar la şcolile primare duminică, această măsură s-a extins tuturor centrelor de învăţâmânt şi se aplică întregii provincii capitalei iraniene, cu excepţia micilor oraşe unde poluare este mai redusă.

Concentraţia de particule poluante fine aflate în suspensie în atmosferă (PM2,5) a ajuns luni dimineaţa la 149 de micrograme pe metru cub per ansamblul capitalei – cu vârfuri de 179 pentru unele cartiere – faţă de 145 în ajun, potrivit autorităţii municipale.

Minele şi fabricile de ciment din regiunea Teheranului au fost închise, iar autorităţile au luat şi măsura restricţionării circulaţiei automobilelor. De asemenea, a fost lansat un apel către populaţie pentru ca femeile însărcinate, copiii, persoanele în vârstă şi cele suferind de afecţiuni respiratorii şi cardiace cronice să rămână în case.

În fiecare an, în această perioadă, se înregistrează vârfuri de poluare la Teheran, metropolă aflată la altitudinea de peste 1.200 de metri, din cauza unui fenomen de inversiune termică: aerul rece de la altitudini mai mari împiedică degajarea aerului cald şi poluat de dedesubt. În acest an, absenţa ploilor încă de la începutul toamnei a accentuat această problemă.

Conform presei iraniene poluarea în Teheran este provocată în proporţie de 80% de emisiile de gaze de eşapament de la automobile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *