Caută
Close this search box.

Turcia, la o nouă epurare: sunt concediați peste 2700 de funcționari publici

Autorităţile turce au ordonat concedierea a peste 2700 de angajaţi din instituţii publice, bănuiţi de legături cu organizaţii „teroriste”, informează duminică agenţiile internaţionale de presă.

În total, 2756 de persoane au fost destituite din ministerele de interne, externe, apărării şi alte instituţii, conform decretului publicat în monitorul oficial turc. În decret se precizează că cei vizaţi fie sunt membri, fie au legături cu organizaţii „teroriste” ori structuri care acţionează împotriva securităţii naţionale.

De asemenea, el stipulează închiderea a 17 organizaţii din Turcia, între care două ziare şi şapte asociaţii.

Peste 55.000 de persoane, inclusiv oficiali ai serviciilor de securitate, angajaţi ai armatei şi funcţionari publici, au fost reţinute şi alte 140.000 concediate, în represiunea lansată de Ankara după puciul eşuat din iulie 2016 atribuit reţelei predicatorului Fethullah Gulen.

Pe de altă parte, premierul Binali Yildirim a anunţat că va angaja 110.000 de funcţionari publici în anul 2018, inclusiv profesori, personal medical şi religios, transmite Reuters.

Peste 150.000 de persoane, printre care profesori, cercetători şi avocaţi, au fost concediate sau suspendate din funcţie după puciul eşuat din iulie 2016 din Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri