Cunoscută de cel puțin 2.000 de ani pentru apele sale minerale, vizitată de prinți și regi, distrusă după 1990, stațiunea balneară Vâlcele, din județul Covasna, și-a recăpătat statutul balnear de câțiva ani. I s-a construit o nouă clădire de băi calde… dar a rămas stațiune „sezonieră” fără turiști, pentru că nu are locuri de cazare.

Vâlcele este o stațiune balneoclimaterică situată la 12 kilometri de Sfântu Gheorghe și 25 de kilometri de Brașov, la poalele versanților împăduriți ai munților Baraolt, la altitudinea de 695 de metri.
A fost cunoscută încă din vremea imperiului roman, când localitatea era celebră chiar și în capitala lumii, Roma, sub numele de „Castrum Aqua vivarum”. În timp, stațiunea a găzduit oamenii de seamă, de la prințul sârb Milos Obrenovici, la Regele Ferdinand, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri și Titu Maiorescu. Azi nu mai găzduiește pe nimeni, pentru că nu are unde. Adică e ”stațiune balneară sezonieră”…

”Drumul Apelor Minerale” nu are hoteluri

Cu puțini ani înurmă, localitateaVâlcele a fost inclusă în proiectul ”Drumul apelor minerale” și, în acest context i s-a construit o nouă clădire de băi calde, a fost amenajat parcul şi aleile şi au fost înfiinţate locuri de parcare şi pavilioane de odihnă. Investiţia s-a ridicat la 729.000 de euro, din care 375.000 de euro bani europeni, 125.000 de euro bani guvernamentali, restul fiind contribuția Consiliului Județean Covasna și Consiliului Local Vâlcele.

Deci,   Consiliul Judetean Covasna a inclus comunaVâlcele într-un proiect de reabilitare. Ce a construit în jurul noii clădiri pentru băi calde? Desigur, locuri de joacă pentru copii – investiții la modă în comunele din România în ultimii 10 ani. În fapt, ar fi vorba despre copiii familiilor care s-ar caza aici pentru tratament, dar nefiind cazare…

Aleea din lemn este un adevărat pericol public

Ca să fie bine, acum stațiunea are și o alee din lemn, ridicate la vreo 30 de centimetri deasupra solului, care vrea să imite cumva fosta alee din perioada interbelică. Cea de astăzi este deja găurită din loc în loc și este foarte periculoasă pe timp de noapte. Efectiv poți să îți rupi picoarele în ea.

Această alee te conduce undeva către”miezul” fostei zonturistice a stațiunii: Vila Ecaterina, din care nu au mai rămas acum decât ruinele sinistre. Forma clădirii din vremurile de gloriaale BăilorVâlcele se vede în fotografiile unui panou cu amintiri, din centrul stațiunii. Acolo unde se mai văd și alte clădiri pentru cazare, tot în poze, pentru că în realitate au fost dărâmate, precum Vila Szekely și ”alea”, spune panoul (probabil”aleea”…).

În fine, ”alea” trece pe lângă un foișor singuratic vechi și un alt foișor, tot singuratic, dar nou – adică ”pavilionulde odihnă”mai sus menționat.Cam asta ar fi stațiunea balneară Vâlcele în acest moment.

După cum se plâng autoritățile, e greu să mai atragi turiștii când cea mai apropiată unitate de cazare este la 16 kilometri departare, la Sfântu Gheorghe.Toată lumea speră ca următoarea investiție din această localitate să fie făcută în domeniul cazări. La un moment dat se punea problema transformării spitalului în spauțiu de cazare…


A fost singurul loc din România unde se tratau afecțiunile neuromotorii

Apele feruginoase cu dioxid de carbon de care dispune stațiuneaVâlcele sunt recomandate atât în cura internă cât și în cura externă pentru tratamentul unor afecțiuni ale sistemului cardiovascular, renal, ale tubului digestiv și glandelor anexe.

Stațiunea este indicată și în tratarea afecțiunilor cardiovasculare, nevrozelor astenice și afecțiunilor respiratorii cronice, afecțiunilor hepatobiliare, afecțiunilor căilor urinare, sistemului nervos periferic și ale plăcii motorii, afecțiunilor reumatismale, bolilor de nutriție și metabolism, boli profesionale. Cândva, aici era singurul loc din România unde se tratau problemele neuromotorii…

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Am crescut, practic, in Vâlcele, mama fiind născută acolo. Știu din poveștile pe care mi le spunea bunica, despre ceea ce a fost odată… In copilărie mea, încă mai rezistau unele din vechile vile și restaurantul Izvorul Roșu. Dorul de copilărie m-a împins să merg iarăși, după zeci de ani după ce s-a stins bunica. As fi preferat sa nu merg… Mi-a rămas un gust amar și sufletul sfâșiat…. Ar fi fost mai bine daca mi-as fi amintit de Vâlcele, așa cum era odată…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 4 =