Caută
Close this search box.

Jessica Alba, mamă pentru a treia oară

Actriţa Jessica Alba a născut, în ultima zi a anului trecut, un al treilea copil, un băiat pe nume Hayes, relatează agenţia de ştiri UPI.

Jessica Alba și Cash Warren. Foto: lifeandstylemag.com

„Hayes Alba Warren, tu ştii cu siguranţă cum să suni la uşa noului an! Ai venit pe lume cu câteva zile mai devreme, dar nu puteam fi mai fericiţi. Mama ta este cea mai puternică femeie pe care o cunosc… eşti atât de norocos să o ai alături de tine. Ai două surori uimitoare care deja te adoră şi ştiu că vei fi recunoscător să le ai alături de tine”, a scris soţul Jessicăi, Cash Warren, într-o postare pe Instagram de luni.

„În prima ta zi de viaţă, promit să te iubesc, să te venerez şi să-ţi asigur o cutie cu nisip plină de visuri pe care să le explorezi. Bun venit în familie dragul meu copil Hayes! 12/31/2017”, a adăugat fericitul tată, citat de Agerpres.

Warren a postat cu acest prilej şi o fotografie cu el ţinându-l în braţe pe nou-născutul care doarme.

„Hayes Alba Warren 12/31/17. Cel mai bun dar pentru a intra în Noul An!! Cash şi cu mine ne simţim atât de binecuvântaţi. Haven şi Honor sunt deja obsedate de noul lor frăţior”, a scris Alba pe propriul cont de Instagram, pe care postează şi o fotografie cu copilul, sub hashtag-ul „familyof5”.

Waren şi Alba sunt căsătoriţi din 2008 şi mai au împreună două fiice, Honor, de 9 ani, şi Haven, de 6 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri