Caută
Close this search box.

Violențe în Tunisia, după creșterea prețurilor și a taxelor

Un protestatar şi-a pierdut viaţa luni, în oraşul tunisian Tebourba, în urma ciocnirilor între forţele de ordine şi manifestanţii împotriva creşterii preţurilor şi a taxelor, informează Reuters. Alţi cinci oameni au fost răniţi şi transportaţi la spital, a relatat agenţia de presă TAP, preluată de Reuters. Decesul a fost confirmat de ministerul de interne de la Tunis, care a precizat că este vorba de un bărbat care suferea de probleme respiratorii şi s-a sufocat după inhalarea de gaz lacrimogen folosit de poliţie.

Foto: egypttoday.com

Protestele din localitatea situată la 40 de kilometri la vest de capitală au degenerat când forţele de ordine au încercat să împiedice mai mulţi tineri să incendieze o clădire guvernamentală. Manifestări violente au avut loc în alte 10 localităţi, inclusiv în Tunis.

Tunisia, considerată în Occident singurul succes democratic după revoltele din „primăvara arabă” din 2011, se confruntă cu dificultăţi economice. Nemulţumirile s-au acumulat în rândul populaţiei după anunţul făcut de autorităţi la 1 ianuarie privind scumpirea carburanţilor şi a unor bunuri şi taxarea automobilelor, a convorbirilor telefonice, a internetului, cazării în hoteluri şi altor servicii. În bugetul pe 2018 sunt prevăzute şi taxe vamale asupra importurilor de produse cosmetice şi agricole. Măsurile de austeritate au fost convenite cu creditorii internaţionali ai Tunisiei, arată Reuters. Fondul Monetar Internaţional insistă asupra accelerării unor schimbări politice.

După răsturnarea guvernului în urma revoltelor din 2011, două atentate ale militanţilor, în 2015, au afectat turismul, care contribuie cu 8% din produsul intern brut al Tunisiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri