Caută
Close this search box.

Jobbik, partid de opoziție în Ungaria, refuză să plătească o amendă record, impusă înainte de alegeri

Principalul partid de opoziţie din Ungaria, Jobbik, de extremă-dreaptă, a anunţat marţi că refuză să plătească o amendă record impusă de Curtea de Conturi (ASZ) cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, o măsură pe care a denunţat-o ca fiind „politică”, relatează AFP.

Foto: bbj.hu

Alte patru partide de opoziţie – MZSR (socialist), LMP (ecologist), Együtt şi DK (liberal) -, condamnate să plătească sume mai mici, au anunţat, de asemenea, că refuză să achite amenzile respective.

Jobbik a primit la începutul lunii decembrie o amendă de 2,1 milioane de euro din cauza unor finanţări, declarate „ilegale”, pentru o campanie de afişaj vizându-l pe premierul naţionalist Viktor Orban.

Între timp, această sumă a fost redusă la jumătate, dar „nu vom plăti de bunăvoie amenda”, a scris marţi seară pe pagina sa de Facebook Gabor Vona, preşedintele formaţiunii de extremă dreaptă.

„În spatele deciziei Curţii de Conturi se află inevitabil Fidesz”, partidul condus de Viktor Orban, exceptat de la orice sancţiune, a subliniat Gabor Vona.

Anterior, Jobbik a denunţat „un atac politic îndreptat nu numai împotriva Jobbik, ci împotriva întregii democraţii ungare”.

Criticat frecvent pentru deriva autoritară şi subordonarea principalelor instituţii şi media din ţară, Viktor Orban doreşte să obţină cel de-al treilea mandat în fruntea guvernului ungar.

Jobbik, care încearcă să-şi „spele” imaginea după ani de discursuri radicale, se prezintă drept principala forţă de opoziţie împotriva Fidesz la alegerile parlamentare prevăzute în aprilie, dar fără a fi în măsură să ameninţe acest partid, potrivit sondajelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri