Caută
Close this search box.

George Maior, mesaj către românii din SUA de Ziua Culturii Naționale: Este obligaţia noastră să păstrăm în suflet spiritul, cultura şi limba românească

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a transmis un mesaj comunităţii româneşti din SUA, cu ocazia „Zilei Culturii Naţionale”, sărbătorită în fiecare an la data de 15 ianuarie, anunță Ambasada României la Washington. George Maior încurajează românii din SUA să promoveze valorile românești, pentru a contribui astfel la întărirea relațiilor dintre românii de pretutindeni.

„Îmi face o deosebită plăcere să adresez românilor de pe întreg cuprinsul Statelor Unite ale Americii sincere felicitări, cu ocazia „Zilei Culturii Naţionale”, zi în care sărbătorim 168 de ani de la naşterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu. Acest moment special este unul în care împărtăşim bucuria de a fi români şi, în acelaşi timp, mândria de a fi parte a culturii universale.

De Ziua Culturii Naţionale şi în apropierea unui alt eveniment important pentru ţara noastră, Unirea Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859, gândurile mele se îndreaptă către înaintaşii noştri, care cu inteligenţă, integritate, sacrificii enorme şi un patriotism cu adevărat luminat au reuşit să construiască o naţiune puternică. Este datoria noastră să le urmăm aspiraţiile care i-au motivat să ducă la îndeplinire marele nostru proiect naţional, o ţară unită, dezvoltată şi prosperă, este obligaţia noastră să păstrăm în suflet spiritul, cultura şi limba românească.”, a transmis ambasadorul Geoge Maior.

„Patrimoniul de valori culturale reprezintă cel mai puternic şi valoros domeniu de referinţă al identităţii noastre româneşti. Promovarea lui consecventă contribuie la întărirea legăturilor cu ţara a tuturor românilor, indiferent unde s-ar afla în lume, precum şi la consolidarea comunităţilor acestora.

Reamintesc că pe toată durata acestui an sărbătorim Centenarul Marii Uniri din anul 1918, eveniment cu o semnificaţie specială în Statele Unite ale Americii. Folosesc acest prilej pentru a reitera apelul meu către românii americani, de a fi uniţi şi solidari în susţinerea unei legături trainice între Romania şi Statele Unite, onorând trecutul acestei relaţii istorice şi privind cu optimism spre viitor.

Vă asigur şi cu această ocazie că Ambasada României la Washington va sprijini cu dedicaţie proiectele care privesc promovarea valorilor culturale şi tradiţiilor româneşti în Statele Unite ale Americii.”, a mai menționat ambasadorul României în SUA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri