Caută
Close this search box.

Surpriza de la Samsung. Primul smartphone pliabil ar putea fi lansat chiar anul acesta.

Primul dispozitiv mobil care se închide şi se deschide asemenea unei cărţi ar putea deveni realitate chiar la finalul acestui an.

După mai mulţi ani de zvonuri şi chiar confirmări din partea executivilor companiei, Samsung ar putea lansa, în sfârşit, un prim device pliabil, semn că tehnologia care face posibil acest lucru este acum disponibilă, informează digi24.

Cu toate că este genul de inovaţie care poate aduce producătorului câştiguri imense, atât financiare, cât şi de imagine, dintre toate companiile de pe piţă, Samsung a fost singura asociată cu acest produs, iar reprezentanţii companiei au fost singurii care au recunoscut că lucrează la aşa ceva.

Aşteptat iniţial ca fiind surpriza anului 2017, dispozitivul pliabil al coreenilor de la Samsung ar putea fi lansat la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

Potrivit publicaţiei coreene The Electronic Times, care citează surse anonime din mai multe nişe de componente electronice, Samsung ar fi stabilit un plan de lansare care prevede trecerea din faza de proiectare la cea de producţie în masă. Se pare că producţia în masă va începe în noiembrie, după ce se va încheia dezvoltarea ecranelor speciale pentru acest tip de smartphone.

Informaţiile de până acum vorbesc despre un dispozitiv mobil cu ecran de 7,3 inch, care poate fi folosit ca o tabletă şi pliat apoi pe jumătate pentru a se transforma într-un smartphone. Plierea este şi soluţia cea mai bună pentru a oferi avantajele unui ecran mare şi, totodată, portabilitatea unui dispozitiv de dimensiuni reduse.

Potrivit sursei citate, fabricarea unui astfel de dispozitiv a fost, probabil, una dintre cele mai complicate sarcini pe care şi-a asumat-o o companie de tehnologie în ultimii ani. Nu doar ecranul, ci toate componentele plasate la jumătatea device-ului, inclusiv carcasa şi bateria, trebuie să fie maleabile şi să suporte presiunea plierii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri