„120 BPM/bătăi pe minut” este un impecabil model de operă cinematografică modernă ( premiat, recent, la Cannes Film Festival în 2017 cu Grand Prix, apoi, la Chicago la International Film Festival cu Gold Q-Hugo European Film Awards iar European Editor Los Angeles Film Critics Association l-a apreciat ca Best Foreign Language Film) pentru uz didactic cu largă utilizare, film care merită inclus de timpuriu în programa şcolară, la orele de educaţie sexuală. O recomandare menită a se alătura corului de voci care susţin educaţia tinerilor şi prevenţia.
Încerc să rezum acţiunea filmului care se petrece în Franţa anilor ’90, momentul în care activiștii de la Act Up-Paris își intensifică acțiunile de protest în lupta împotriva a, ceea ce numesc ei, la început cu obidă, mai apoi cu furie “indiferența generală” de care suferă societatea contemporană Şi lista e amplă, încheindu-se cu familia şi Statul. Scris cu majuscule sau minuscule statul e acuzat a fi responsabil de nepăsare, insensibilitate într-o lume care se mândreşte cu un înalt grad de comunicare.
Regizorul şi scenaristul Robin Campillo alături de coscenaristul Philippe Mangeot deschid pentru spectator cartea destinului lui Nathan, căruia îi este dat să trăiască o tulburătoare poveste de dragoste, din păcate încheiată tragic.pentru că, iubitul lui, Sean tânăr militant al grupului de activişti are SIDA. El împreună cu toţi colegii lui aflaţi într-o situaţie limită, infestati cu virusul sindromului imunodeficitar îşi aşteapă sfârşitul. O frumoasă şi tragică poveste de dragoste între doi tineri bărbaţi,(scene de sex filmate cu decenţă şi sensibilitate) , amintind de celebrissima peliculă a anilor ’70, Love Story, best seller-ul absolut al perioadei. De ce am amintit povestea care a generat râuri de lacrimi în întreaga lume acum patru decenii şi jumătate? Pentru că, până la un anumit punct, subiectul este asemănător. Foarte tinerii protagonişti ai ambelor filme suferă de o maladie incurabilă, îşi trăiesc la intensitate maximă iubirea şi, în final, mor. Subiectul ales, de un tragism greu de descries, nu generează lacrimi şi suspine ci revoltă. Diferenţa între Love story şi „120 BPM/bătăi pe minut” este dată chiar de sindromul imunodeficitar, prescurtat SIDA, maladie transmisibilă pe cale sexuală, sau prin folosirea seringilor de „împrumut la injectarea drogurilor.O boală cumplită pentru care, există metode de prevenţie. Banala “căciuliţă” din cauciuc, prezervativul. Înduioşător de tineri, abia trecuţi de pragul copilăriei se trezesc infectaţi cu un virus care îi va ucide cu repeziciune. Cauza sau cauzele? Necunoaşterea pericolului ascuns în plăcerea sexului combinată cu inconştienţa vârstei fragede.Coktail letal . Nu au ştiut că trebuie să se protejeze când fac sex. Că riscul de a fi infectat creşte odată cu creşterea numărului de parteneri iar adoptarea unei conduite preventive devine obligatorie.Cine este responsabil? Cine se face vinovat şi ar trebui să împartă cu ei îngrozitoarea povară? Instituţiile, ministerele, societatea, familia dar şi statul care nu alocă fonduri pentru cercetarea farmaceutică, strigă, cu ultimele puteri, imberbii puşti care, înainte să înveţe ce înseamnă dragostea au facut sex, din curiozitate, din îndemn hormonal, atraşi irezistibil de fructul oprit care s-a dovedit a fi, fructul otrăvit.S-au trezit la realitate purtând în sânge o sentinţă la moarte, au apelat la sprijinul medicilor, al farmaciştilor dar e deja târziu nu mai au răgazul necesar nici să trăiască, nici să se vindece. Le-a mai rămas timp cât să alerge pe străzi, să organizeze mitinguri, să participle la dezbateri intens mediatizate, implicând autorităţile într-un dialog care este, de multe ori al surzilor. Sunând din goarne, lipind afişe peste tot, zdrobind de pereti sau ferestre pungi cu vopsea rosie simbolul sângelui infestat ei visează, pe măsură ce tensiunea creşte gradual, visează cum Sena fluvial-simbol al Parisului, îşi poartă în lume ape învolburate de culoare roşie.
Robin Campillo și Philippe Mangeot, autorii scenariului, au folosit experiențele personale pe care le-au avut cu organizația ACT-UP, Mangeot a fost președinte al organizației în perioada 1997-1999, iar o scenă din film, redă experiența lui Campillo cu epidemia SIDA. „Mi-am îmbrăcat un prieten care murise…”, mărturisește regizorul. Orice comentariu legat de veridicitatea scenariului devine de prisos .
Am vorbit despre mesajulul, despre consecinţele Mişcării ACT UP care a debutat în Statele Unite şi este considerate,peste tot în lume a fi precursoarea mișcărilor civice care au urmat după anii 2000 şi a avut drept rezultat obținerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorități , de la cele sexuale la cele civice,de la căsătoria între pesoane de același sex și până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film ar trebui să revendice. N-am spus nimic despre distribuţie. Despre cei doi, Nathan (Arnaud Valois), care interpretează un bărbat HIV-negativ, şi despre iubitul lui cu temperament focos Sean ( în rol argentinianul Nahuel Pérez Biscayart, un HIV-pozitiv. Ei sunt un cuplu şi se comportă ca atare. Se iubesc şi se sprijină în momentele dificile. Suferă .şi se bucură ca orice cuplu obişnuit.Trăiesc o poveste de dragoste (reiau ce am scris mai sus ) .” Nu, mă contrazice Robin Campillo regizorul -scenarist,, nu e o poveste de dragoste, ar fi prea mult, nu am reuşit să filmez aşa ceva. E doar o poveste. A două fiinţe a doi bărbaţi care au nevoie unul de celălalt”. Deci, doar o poveste.Filmată fabulous, interpretată idem, emoţionantă, sfîşietoare. O lecţie de viaţă, de toleranţă, o lecţie de comunicare a unor sentimete profunde. Omeneşti. De altfel renumita revistă Variety scrie despre o înduioșătoare combinație între o poveste autobiografică plină de emoție și dramatism, un manifest politic și un erotism bulversant și copleșitor. Regizorul filmului, Robin Campillo (55 de ani), a obținut de-a lungul timpului numeroase premii, fiind printre altele și co-scenarist al unui alt mare succes francez, Palme d’Or-ul din 2008 de la Cannes, Entre les murs / The Class regizat de Laurent Cantet.este nominalizat la nu mai puțin de 6 premii Lumiere.
Filmul-eveniment „120 BPM/bătăi pe minut”, Marele Premiu la Cannes și propunerea Franţei pentru premiile Oscar, va intra în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie
Despre Oscar Weekend
În fiecare an, Oscar Weekend prezintă în București o selecție a filmelor propuse sau nominalizate la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Selecția de anul acesta cuprinde unele dintre cele mai aclamate filme europene din 2017, atât în festivalurile internaționale (Cannes, Berlin) cât și în presă și în rândul publicului, ca Loveless, regia Andrei Zvyagintsev (Rusia), 120 BPM/bătăi pe minut, regia Robin Campillo (Franța), Happy End, regia Michael Haneke (Austria), Fixeur, de Andrei Sitaru (România) sau On Body and Soul, de Ildiko Enyedi (Ungaria).
Evenimentul are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 90-a ediție a premiilor Oscar (23 ianuarie) și este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films, având ca parteneri Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti, Independența Film, Bad Unicorn și Domestic Film.
Producția franceză „120 BPM/bătăi pe minut”, distribuită în România de Voodoo Films, cu sprijinul Europa Creativă – Subprogramul MEDIA al Uniunii Europene, va intra în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie 2018.
