Caută
Close this search box.

Tensiuni și îmbrânceli în Piața Universității. Traficul a fost oprit. VIDEO

Update Platforma „Corupţia Ucide”, aflată printre organizatorii protestului, a estimat numărul participanţilor la 75.000. Lanternele aprinse în fața Palatului Parlamentului au fost simbolul protestului față de gafele guvernării PSD

Update În jurul orei 19, aproximativ 20.000 de oameni protestează în Piața Universității

În pofida opoziției forțelor de ordine, protestatarii au ocupat Piața Universității.

Primele incidente dintre protestarai și jandarmi au debutat în Gara de Nord, apoi s-au mutat în pasajul Universității, la ieșirea din metrou. Simbolul manifestării de la Cluj îl constituie grupul de la Cluj, care a parcurs 400 de km pe jos pentru a ajunge la Bucuresti.

De asemenea, sunt prezenți grupuri de protestatari din Brasov, Galați, Timișoara, Tulcea.

Foto: MagnaNews

Principala revendicare se referă la controlul politic asupra justiției. Se mai protestează împotriva Codurilor penale, precum şi faţă de introducerea Declaraţiei 600. La 19: 30 manifestanţii vor pleca în marş la ora 19:30 către Palatul Parlamentului, cu opriri la sediul Avocatului Poporului, Curtea Constituţională şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. La ora 21:00, la Palatul Parlamentului, cei prezenţi ar urma să facă un live pe Facebook, de pe telefon, cu lanterna aprinsă, în timp este intonat Imnul de Stat al României.

Cei prezenţi la protest au pancarte pe care scrie: „Nu acceptam teleormanizarea României”, „PSD ciuma rosie”, „Jos labele de pe justiţie”, „Revoluţia fiscală cea mai mare păcăleală”, „Ne am întors cu toţii în ţară”, „Sunteţi un partid de hoţi, corupţi şi mafioţi”, „Dragnea, păzea, vine Transilvania!”.

Grupul civic “Corupţia ucide” a anunţat că există informaţii potrivit cărora se încearcă deturnarea coloanei de manifestanţi care vor protesta în Bucureşti, afirmând că există surse care spun că vor fi inflitrate persoane care să modifice traseul stabilit de protestatari, deturnându-i către Palatul Cotroceni. Grupul face apel la calm şi îndeamnă oamenii ieşiţi în stradă “să ţină ochii deschişi”.

“ATENŢIE Din surse de informare de încredere aflăm că există posibilitatea unor încercări de deturnare a coloanei de manifestanţi în direcţia Palatului Cotroceni prin infiltrarea unor persoane care să sugereze această direcţie, dar şi prin alte metode care să determine modificarea traseului. E important să ţinem ochii deschişi şi să ne păstrăm priorităţile”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook “Corupţia ucide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri