Caută
Close this search box.

Presiuni politice pe CNA. Membri ai CNA sub acoperire?

Radu Călin Cristea, fost jurnalist și membru CNA reclamă presiuni politice, chiar trafic de influență la nivelul CNA, în favoarea unor televiziuni sau a unor realizatori.

Exeemplul dat de Cristea se referă la realizatorul TV Rareș Bogdan, pentru care ar fi intervenit Ludovic Orban, liderul PNL, și Eduard Hellvig, directorul SRI.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Radu Călin Cristea se întreabă dacă sunt membri ai CNA sub acoperire.

„În ședința CNA din 16 ian. a.c. radiodifuzorul „Realitatea TV” a fost amendat pentru încălcarea, în două ediții ale emisiunii „Jocuri de putere”, a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului (nr. 504/2002) și ale art. 40 alin. (2), art. 65 lit. c) și art. 70 din Codul de reglementare a conținutului vizual. În aceeași seară de 16 ian., în emisiunea „Jocuri de putere”, dl Rareș Bogdan și invitații săi au criticat decizia CNA cu tradiționalele înfierări. Prezent în platou, dl Ionel Dancă, purtător de cuvînt al PNL, a deplîns faptul că „votul decisiv” în favoarea amendării „Realității TV” i-a aparținut dlui Valentin Jucan (fals, n.m.) – „un membru care a fost numit la recomandarea PDL atunci și, mă rog, transferat la PNL”. Dl Dancă i s-a scuzat lui Rareș Bogdan pentru ceea ce a considerat a fi „o decizie regretabilă a CNA”. Mai mult, dl Dancă informează că membrul CNA Jucan a fost chemat la raport pentru felul în care a votat: „Președintele partidului a avut o discuție cu dl Valentin Jucan astăzi și domnia sa a încheiat mandatul la CNA (prin demisie, n.m.).” Conform dlui Dancă, în menționata discuție Orban-Jucan, acesta din urmă „a ținut să precizeze că întotdeauna v-a apărat emisiunile ori de cîte ori a fost cazul (sic !).” Dl Bogdan a confirmat spusele dlui Dancă, arătîndu-se totuși dezamăgit că dl Jucan s-a aflat printre cei care au votat ultimele trei amenzi primite de „Realitatea TV” din partea CNA. S-a bătut multă monedă, cu dreptate sau fără, pe „politizarea CNA”. Descrierea dlui Dancă m-a lăsat însă cu gura căscată. Nu credeam că un membru al Consiliului poate fi chemat la ordine de un șef de partid pentru felul cum a votat o anumită speță – totul fiind relatat în public, cu dezvinovățiri servile ale purtătorului de cuvînt al liberalilor față de dl Bogdan și „Realitatea TV”. Probabil că astfel de presiuni politice asupra unor membri ai CNA nu sunt solitare. Șochează, în cazul dat, naturalețea expunerii unui asemenea mecanism ticălos. E cineva care minte? Eu încă nu m-am prins. Să fie în CNA și alte codițe politice? Eu zic că da, dar nu vreau, deocamdată, să mă pronunț. Mai bine întrebați-l pe dl Eduard Hellvig, distinsul Director (ex-PNL) al SRI”, este mesajul postat de fostul jurnalist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri