Caută
Close this search box.

Votul care ar putea scoate Congresul SUA din blocaj. Ce soluție au găsit senatorii pentru a relua activitatea

Congresul SUA ar putea ieși din blocaj după trei zile de activitate suspendată. Senatorii guvernului american s-au reunit pentru a vota un proiect de lege pe termen scurt, care presupune aprobarea unui buget pentru trei săptămâni pentru  finanțarea operațiunilor guvernamentale. Acest lucru ar însemna reluarea activității în Congres, după ce zeci de mii de angajați ai sistemului federal și-au început săptămâna încercând să-și dea seama dacă vor lucra și vor fi plătiți. Republicanii au vrut să programeze acest vot în toiul nopții de duminică, însă democrații s-au opus. Președintele Donald Trump și-a petrecut dimineața de luni la Casa Albă, discutând cu consilierii și liderii republicani.  

Liderul democraților din Senatul American, Chuck Schumer, a declarat că va vota astăzi pentru reluarea activității în Congres, după ce a primit promisiuni din partea republicanilor că discuțiile privind imigranții și programul DACA vor fi aduse pe ordinea de zi înainte de 8 februarie.  Dacă se vor aduna suficiente voturi pentru acest proiect de lege, operațiunile guvernului nu vor mai fi afectate.

Activitatea congresului american fost întreruptă vineri, la miezul nopții, după ce democrații și republicanii nu au căzut de acord în timpul negocierilor în privința bugetului. Acest lucru se resimte cu precădere astăzi, când zeci de mii de angajați s-au întors la locurile de muncă, fără a știi exact ce urmează.

Președintele Donald Trump a continuat să dea vina pe democrați pentru această situație.

 „Democrații refuză serviciile și securitatea cetățenilor în favoarea serviciilor și securității pentru persoanele care nu au cetățenie. Asta nu e de bine.”, a scris președintele  american pe contul său Twitter.

Donald Trump nu a făcut nicio declarație publică din momentul suspendării activității din Congresul SUA, însă o declarație din partea acestuia ar putea avea loc în cursul acestei zile, potrivit unor oficiali ai Casei Albe.

Ultimul blocaj guvernamental din octombrie 2016 a durat  mai mult de două săptămâni, timp în care 850.000 angajați au fost în concediu fără plată.

Sursa: CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri