Caută
Close this search box.

Darius Vâlcov află ce condamnare va primi pentru trafic de influență și spălare de bani

vâlcov

La termenul de marți, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa sentinţa în dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Darius Vâlcov. Foto: adevarulfinanciar.ro

DNA a cerut judecătorilor să-i condamne pe inculpaţii din acest dosar la pedepse cu executare, orientate spre maxim prevăzut de lege, dar şi confiscarea bunurilor găsite la percheziţii, printre care trei lingouri din aur şi 172 tablouri.

Reprezentantul DNA a arătat că, în perioada 2009 – 2010, în calitate de primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov a acceptat promisiunea unui comision de 20% dintr-un contract pentru reabilitarea reţelelor de apă din cinci localităţi din judeţul Olt, primind în total suma de 6,6 milioane lei.

„Sunt relevante probele strânse în anchetă şi readministrate în timpul judecăţii. Denunţul martorului Theodor Berna, care a detaliat discuţiile şi procentul stabilit de 20% şi apoi cum a dat banii. Sunt relevante şi denunţurile făcute de Ramba, privind implicarea lui Minel Prina. Inculpatul Prina a recunoscut la audieri şi la confruntare că Vâlcov i-a spus că firma lui Berna trebuie să câştige licitaţiile. Secretara lui Berna a confirmat că Vâlcov a fost la firma Tehnologica Radion în perioada în care au fost daţi banii. Testul poligraf făcut de Vâlcov arată că acesta fost nesincer în răspunsurile referitoare la banii primiţi de la Berna”, a spus procurorul DNA.

Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Alături de Vâlcov sunt judecaţi Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri