Caută
Close this search box.

Jandarmul care a lovit protestatarii, protejat de șefi – cercetat de procurorii militari

Deși colegii l-au protejat de jandarmul violent din ziua protestelor de la București, procurorii de la Parchetul Militar s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, transmite Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

JFoto: comisarul.ro

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la incidentele petrecute cu ocazia manifestaţiei din data de 20 ianuarie 2018, ce s-a desfăşurat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele: La data de 22 ianuarie 2018, procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că unul dintre jandarmii din dispozitivul desfăşurat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice a agresat fizic una sau mai multe persoane, pe fondul unei busculade create în zona cordonului de protecţie”, transmite procurorii, potrivit Mediafax.

Potrivit imaginilor apărute în spaţiul public, mai mulţi protestatari aflaţi, sâmbătă seara, la protestul de la Piaţa Universităţii, încercau să îndepărteze gardul instalat de jandarmi pentru a ajunge pe carosabil. Jandarmii încercam să îi împiedice să blocheze stradă, unul dintre ei lovind cu pumnul mai mulţi participanţi la protest.

Colonelul Sebastian Gheorghe Cucoş, comandantul Jandarmeriei Române, a declarat luni seară că misiunea de sâmbătă din Capitală, unde a avut loc protestul, a fost un succes şi că agentul filmat în timp ce lovea participanţii la manifestare nu este suspendat până nu se demonstrează vinovăţia lui.

Foto: digi24.ro

„În activitatea aceasta, de foarte multe ori se minimalizează efortul. Misiunea, din punctul de vedere al Jandarmeriei – şi nu doar – a fost un succes. Atât timp cât nu avem persoane rănite, cât nu au existat violenţe, atât timp cât oamenii, cei care au fost acolo, (…) gestionarea unei mase mari de oameni într-un spaţiu despre care vorbeam a fost un succes. Faptul că există o situaţie care stârneşte contradicţii la momentul actual şi care – vă asigur cu toată hotărârea că Jandarmeria analizează foarte bine şi va lua măsuri dacă se constată că acel om a greşit”, a mai spus Sebastian Cucoş.

Totodată, colonelul a explicat de ce jandarmul filmat în timp ce lovea protestarii nu este în prezent suspendat: „Până se demonstrează vinovăţia acestuia, îşi desfăşoară în continuare activitatea în dispozitiv”.

Un răspuns

  1. Nu ca nu ar merita investigatia din partea procuraturii militare, dar cum ramane cu asa-zisul general opera, care a omorat un soldat aflat in misiune , si l-a parasit ranit si neajutorat pe campul de pulta, doar pentru ca asa a avut el chef…Pe el de ce nu l-au cercetat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri