Caută
Close this search box.

Unirea Mică, marcată la Academie. „Un proiect grandios, care a uimit Europa”, a afirmat Dan Berindei

Academicianul Dan Berindei a ținut un discurs emoționant, afirmând că Unirea a fost un proiect grandios, o încercare a poporului român care a uimit întreaga Europă.
Academicianul Dan Berindei Foto: Contemporanul
Preşedintele Academiei Române, acad. Cristian Hera, a îndemnat, miercuri, la urmarea pildei făuritorilor Unirii Principatelor Române în construirea unei ţări unite, demne şi respectate în care să domnească concordia.
„Fie ca exemplul făuritorilor Unirii de la 24 Ianuarie 1859 şi de la 1 Decembrie 1918, evenimente astrale care încălzesc sufletele românilor în perioadele geroase ale iernii şi de-a pururea, să ne fie pildă de urmat. Să transmitem urmaşilor noştri o ţară unită, demnă şi respectată în care să domnească concordia, indiferent de deosebirile dintre noi de orice natură ar fi: etnice, religioase, sociale sau politice. Să avem în permanenţă un singur gând: Unirea Face puterea! Să fim puternici, spre binele şi măreţia patriei noastre Românie”, a spus acad. Hera, la sesiunea de comunicări ştiinţifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”,
Acesta a evocat momentul Unirii Principatelor Române şi a elogiat personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, caracterizată prin „patriotism, onestitate şi demnitate”, „calităţi care l-au caracterizat pe Cuza Vodă atât în timpul domniei, cât şi în anii de exil”, graţie cărora a lăsat în urma sa „un stat solid în interior şi respectat în exterior”.

Preşedintele României  a transmis participanţilor îndemnul de a face din România „un stat cât mai puternic”

„Din locul consfinţirii Unirii Principatelor, în numele statului care s-a născut acum 159 de ani şi s-a desăvârşit la 1 decembrie 1918, vă chem să facem din România un stat cât mai puternic, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar democraţia este litera de lege! Vorba imnului aniversării de astăzi, să arătăm că România are o soartă demnă în lume!”, a evidentiat Klaus Iohannis, prezent la eveniment.
La rândul său, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,Daniel, a apreciat evenimentul din urmă cu 159 de ani drept un „moment istoric fundamental” al istoriei noastre.
„Unirea Principatelor Române din 24 Ianuarie 1859 a fost Unirea de bază pentru organizarea statului român modern, precum şi o temelie solidă pentru Marea Unire din anul 1918. Ne rugăm Preasfintei Treimi, izvorul şi modelul unităţii şi comuniunii eterne, să ne ajute să continuăm permanent unitatea naţională, convieţuirea paşnică şi cooperarea demnă cu alte popoare spre binele României”, a arătat patriarhul.
Acad. Dan Berindei, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, a afirmat că Unirea Principatelor de la 1859 a reprezentat „un proiect grandios, care nu putea fi realizat decât întemeiat pe voinţa şi acţiunea unei puternice colectivităţi”. „Şi românii au trecut atunci această această încercare cu manifestarea unei surprinzătoare, pentru mulţi, unităţi de vederi. Într-adevăr, spre mirarea întregii Europe, Unirea Principatelor a fost un obiectiv comun al unei întregi naţiuni, care şi-a demonstrat existenţa cu vigoare”, a evidentiat acad. Berindei.
La sesiune au mai susţinut comunicări ştiinţifice acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Victor Voicu, secretar general al acestui for, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei.
În acelaşi cadru, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a prezentat o serie de volume apărute la Editura Basilica.
Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală, urmată de un Te Deum, la care au fost pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române, precum şi de o depunere de coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, situată în apropierea Palatului Patriarhiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri