Caută
Close this search box.

Alberto Fujimori, fostul președinte peruan, externat și liber după controversata grațiere

Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori, condamnat pentru crime contra umanităţii, a plecat liber joi seara de la clinica unde fusese transferat pe 23 decembrie, cu o zi înainte ca actualul şef al statului, Pedro Pablo Kuczynski, să-l graţieze, declanşând o criză politică, transmite AFP.

Alberto Fujimori, fostul președinte peruan. Foto: telesurtv.net

Escortat de poliţişti şi gărzi de corp, fostul om forte din Peru (1990-2000), în vârstă de 79 de ani, a părăsit joi spitalul, în fotoliu rulant, pe poarta principală.

El i-a salutat scurt cu mâna dreaptă pe susţinătorii săi şi pe jurnalişti, înainte de a se urca într-un puternic 4×4, cu geamuri fumurii, în compania fiului său cel mai mic, Kenji, figură majoră a politicii peruane, considerat drept unul dintre moştenitorii săi.

La aproape o oră de la plecare, convoiul fostul preşedinte a intrat într-un cartier privat dintr-o zonă bogată a capitalei peruane.

„Sunt primele minute ale lui Alberto Fujimori în libertate”, a declarat pentru AFP medicul său personal, Alejandro Aguinaga, precizând că fostul şef al statului va rămâne într-o casă din Lima şi urma să se vadă cu cei patru copii ai săi.

În vârstă de 79 de ani, Alberto Fujimori a suferit la 23 decembrie o criză de hipotensiune şi o aritmie şi a fost nevoie de transferarea la spital din închisoare, unde ispăşea o pedeapsă de 25 de ani pentru corupţie şi pentru crime împotriva umanităţii în timpul mandatelor sale, între 1990 şi 2000.

Ziua următoare, actualul preşedintele peruan, Pedro Pablo Kuczynski, l-a graţiat.

La 30 decembrie, peste 230 de scriitori peruani, printre care laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa, au semnat un manifest în care au calificat această graţiere ca „ilegală şi iresponsabilă”.

Măsura a suscitat numeroase critici în străinătate, demisii din guvern şi a provocat manifestaţii ale peruanilor, care l-au acuzat pe Pedro Pablo Kuczynski că a negociat graţierea în schimbul menţinerii sale la putere cu sprijinul mişcării politice fondate de Alberto Fujimori.

Actualul şef al statului a fost acuzat de corupţie pentru legăturile sale cu Odebrecht, gigantul brazilian din domeniul construcţiilor, care a recunoscut că a plătit aproape cinci milioane de dolari unor firme de consultanţă direct legate de şeful statului, la acea dată ministru, între 2004 şi 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri