Mai multe persoane protestează în faţa Palatului Cotroceni, acţiunea fiind organizată de Iniţiativa România, care condamnă decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a o desemna premier pe Viorica Dăncilă, spunând că nu a făcut un minim efort de condiţionare a desemnării candidatului PSD la funcţia de prim-ministru de respectarea statului de drept şi a independenţei Justiţiei. „De un an de zile protestăm pentru a proteja justiţia de subordonare politică, am contribuit la crearea de reţele civice, am iniţiat un dialog instituţional onest cu autorităţi publice, inclusiv Preşedinţia, am dezvoltat proiecte anticorupţie, am monitorizat instituţii pentru a consolida integritatea şi transparenţa acestora, ne-am dăruit speranţele, implicarea, nopţile şi banii pentru o Românie mai bună. Tot ceea ce am cerut înapoi a fost bună credinţă, solidaritate şi determinare în a lucra împreună pentru a menţine ţara pe direcţia democraţiei şi statului de drept”, spune organizaţia, în mesajul de convocare a acţiunii de protest. Anul trecut, la Palatul Cotroceni protesta seară de seară şi Floricica Dansatoarea.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri seară că mai dă o şansă PSD şi o nominalizează pe Viorica Dăncilă pentru postul de premier, decizie care a stârnit critici din partea opoziţiei.

USR arăta că este regretabil că preşedintele Klaus Iohannis a ratat şansa de a limita dezastrul produs de PSD, că a ratat şansa de a-şi folosi atribuţiile constituţionale legitime de a desemna un premier decent, subliniind că ”o altă şansă pentru PSD înseamnă că România rămâne din păcate şi în perioada următoare pradă capriciilor medievale ale unui Liviu Dragnea care ne împinge cu fiecare zi mai departe de Europa”. De asemenea, comunitatea Corupţia Ucide a reacţionat faţă de decizia preşedintelui, spunând că şeful statului a făcut „un gest inacceptabil de complicitate cu PSD”: „Lupta noastră rămâne aceeaşi. Miza noastră rămâne aceeaşi. Ne vedem sâmbătă, la Piaţa Universităţii!”.

103 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 6 =