Caută
Close this search box.

Atac armat asupra Academiei militare din Kabul; Stat Islamic revendică atentatul

Cel puţin patru indivizi au atacat, luni, una dintre principalele academii militare din Afganistan, iar cel puţin un militar a murit şi alţi trei au fost răniţi în urma confruntărilor, a anunţat un reprezentant al Ministerului de Apărare din Kabul, relatează site-ul postului France 24.

Foto: stripes.com

Atacul a încept în jurul orei locale 5 (02.30, ora României) şi a vizat Academia Militară Fahim din Kabul.

Unul dintre atacatori s-a aruncat în aer după ce a detonat o bombă, iar un militar afgan a murit şi alţi trei au fost răniţi în urma confruntărilor.

Dawlat Waziri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Apărare, a declarat că operaţiunile împotriva atacatorilor sunt în plină desfăşurare.

Atacatorii au lansat tiruri de rachetă urmate de focuri de armă automată şi grenade, a precizat Basir Mujahid, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Kabul.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul armat produs luni în apropierea principalei academii militare din Kabul, potrivit agenţiei de presă Amaq, afiliată organizaţiei extremiste, informează site-ul Reuters online.

Cel puţin patru militanţi au atacat un punct de control militar aflat în apropierea academiei.

Este cel de-al treilea eveniment de acest gen la Kabul în zece zile după atacul ce a vizat hotelul Intercontinental, pe 20 ianuarie, şi explozia unei ambulanţe-capcană, în centrul oraşului, sâmbătă, arată Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri