Caută
Close this search box.

Congresmanii americani au adoptat o rezoluţie de susţinere a poporului iranian

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a adoptat marţi o rezoluţie de susţinere a manifestanţilor iranieni din ultimele săptămâni, relatează AFP.

Congresmenii au adoptat textul aproape în unanimitate, cu 415 voturi pentru şi numai două contra, arată și Agerpres.

Rezoluţia declară sprijinul Congresului „pentru poporul iranian angajat în manifestaţii legitime şi paşnice împotriva unui regim opresiv şi corupt” şi „condamnă gravele încălcări ale drepturilor omului, corupţia şi activităţile destabilizatoare comise de regimul iranian contra iranienilor”.

Violenţe şi tulburări au cuprins mai multe zeci de oraşe din Iran între 28 decembrie şi 1 ianuarie, înregistrându-se oficial 21 de morţi.

Parlamentarii au îndemnat, de asemenea, administraţia preşedintelui Donald Trump să introducă noi sancţiuni pentru a-i pedepsi pe autorii încălcării drepturilor omului.

„Apărându-i pe iranieni, trebuie să explicăm că nu ei sunt ţinta sancţiunilor noastre”, a declarat preşedintele republican al Comisiei pentru politică externă, Ed Royce. „Sancţiunile americane ţintesc regimul iranian opresiv şi destabilizator, nu poporul Iranului”, a mai spus congresmanul american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri