Caută
Close this search box.

Dacian Cioloş: Dacă vor fi anticipate, ne asumăm să fim parte a soluţiei

Fostul premier Dacian Cioloş susţine că România nu îşi poate permite încă un guvern creat din criza morală în care colcăie coaliţia PSD-ALDE, iar dacă vor fi alegeri anticipate, îşi asumă să fie parte a soluţiei.

„Un an şi unsprezece zile de guvernare PSD-ALDE: doi premieri au fost maziliţi în bătălii de partid, două guverne au fost decapitate de ambiţii politice meschine”, scrie Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.

El spune, potrivit News.ro, că nu crede că există precedent în România ca un partid cu o majoritate confortabilă în Parlament să-şi decapiteze două guverne într-un an.

„Pe lângă populism şi incompetenţă, guvernarea PSD-ALDE adaugă un ingredient periculos pentru ţară: instabilitate politică. PSD şi ALDE nu sunt în stare să îşi asume responsabil guvernarea, o responsabilitate care vine de la votul pe care l-au primit din partea oamenilor care au crezut în ei. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: vor duce ţara de râpă”, continuă fostul premier.

„România nu îşi poate permite încă un guvern creat din criza morală în care colcăie coaliţia PSD-ALDE. Este nevoie de o alternativă. O alternativă care trebuie construită cu toţi cei care au arătat îngrijorare pentru felul în care e condusă ţara de un an încoace şi care acum sunt aşteptaţi să gândească soluţii. Dacă vor fi alegeri anticipate ne asumăm să fim parte a acestei soluţii”, încheie Dacian Cioloş, fondatorul Platformei România 100.

Un răspuns

  1. Da, solutie de spalat podelele…cand a fost pm , in loc sa faca ce trebuie, s-a tinut de tampenii „artistice”, voia sa arate ca ar fi vre’un rafinat, or so…Vai de capul vostru de „politicieni” romani…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri