Caută
Close this search box.

Deșertul Sahara sub o plapumă de nea și ger, în Maroc

Marocul se confruntă de câteva zile cu un val de frig neobişnuit de sever şi cu importante căderi de zăpadă în regiunile muntoase, din cauza cărora autorităţile şi asociaţiile caritative au implementat un dispozitiv anti-frig în zonele cele mai afectate, informează AFP.

„Temperaturile sunt, global, sub nivelul normal, importante căderi de zăpadă au afectat regiunile Atlasul Mare şi Atlasul Mijlociu, unde, începând de la altitudinea de 900 de metri, temperaturile pot să coboare până la -5° Celsius”, a declarat luni un reprezentant al Biroului Naţional de Meteorologie, potrivit Agerpres.

Partea centrală a ţării, cu masivele sale muntoase care sunt obişnuite cu ierni foarte reci, a fost cel mai grav afectată de acest val de frig, care se face resimţit în Maroc începând de vineri.

Mai multe drumuri au fost blocate de căderile abundente de zăpadă, potrivit Ministerului Transportului, agravând izolarea satelor aflate la altitudini ridicate.

„Oamenii au rămas izolaţi, drumurile sunt blocate, crescătorii de animale nu mai pot să îşi hrănească animalele”, a declarat un locuitor din Ben Smim, un sat aflat la poalele masivului muntos Atlasul Mijlociu.

Ministerul de Interne a cerut „mobilizarea tuturor sectoarelor guvernamentale”, afirmând că peste 500.000 de persoane vor beneficia de un plan de luptă împotriva frigului (vor fi distribuite pături şi provizii alimentare).

Fundaţia Mohammed V pentru solidaritate a anunţat la rândul ei că a implementat un program special, denumit „Operaţiunea Marele Frig”, în regiunile muntoase rămase izolate.

Frigul a afectat, de asemenea, dar într-o măsură mai redusă, coasta atlantică a Marocului. În Rabat, o furtună însoţită de grindină s-a abătut asupra oraşului în cursul zilei de luni. O uriaşă trombă marină a fost observată duminică în largul capitalei administrative a ţării.

Ploile importante au fost primite şi cu un sentiment de uşurare de către agricultorii marocani, care erau îngrijoraţi din cauza riscului de secetă.

În acest început de an 2018, temperaturile se află sub mediile sezoniere în mai multe regiuni de pe Terra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri