Caută
Close this search box.

Fabulos: fantastica Simona Halep câștigă un meci epic și urcă în finala Australian Open

În – de departe – cel mai greu meci de până acum la Melbourne, cu fostul nr.1 mondial Angelique Kerber (Germania), Simona Halep (locul 1 WTA) a început fantastic, având 5-0 după doar 13 minute de joc neverosimil și incendiar, în cea de-a doua semifinală de la Australian Open.

Kerber (30 de ani, nr.16 WTA) revine în meci cu disperare, reușește trei game-uri, 5-3, dar Simona nu iartă și închide setul la 6-3, după încă un break strălucitor.

Setul doi începe mai echilibrat, dar Halep servește foarte bine și nu are probleme pe propriul serviciu, 1-0, 2-1, iar aici vine din nou break-ul de coșmar pentru româncă, 3-1. Totuși, Kerber nu renunță deloc, orgoliul fostului nr.1 mondial e uriaș și face și ea un break, 3-2, pentru a reintra în meci. Urmează 3-3 pe serviciul nemțoaicei, dar Simona revine în avantaj, 4-3. Kerber nu vrea să cedeze, e poate ultima ei șansă să câștige încă un Grand Slam (al treilea), scorul devine 4-4 după două șanse de break pentru Simona, iar bătălia e acum ”pe viață și pe moarte”. La 5-4, Kerber are trei mingi de set, Simona salvează două, dar meciul merge în decisiv, 6-4.

Începe setul trei, nemțoaica încearcă să profite de momentul bun și intră cu un break 1-0, la capătul unor schimburi fabuloase, dar Simona face imediat un re-break, 1-1, momentul este extrem de tensionat, ca dovadă că liderul mondial își câștigă apoi serviciul și conduce cu 2-1, într-unul din cele mai importante seturi din viața sa. Meciul este din ce în ce mai dramatic, Kerber egalează, 2-2, însă Halep își câștigă și ea serviciul, 3-2. Pe serviciul nemțoaicei se joacă acum o carte mare, e 30-30, dar break-ul nu vine și e din nou egalitate, 3-3. Apoi Halep iși face serviciul, conduce cu 4-3 și e la doar două game-uri de finala Australian Open. Urmează 40-0 pentru Simona, care reușește un break uluitor, ajunge la 5-3 și servește pentru prima sa finală la Melbourne, dar Kerber face un break incredibil, după zeci de schimburi de mingi, 5-4. Și vin acum două mingi de meci pentru Simona … recuperate de Kerber… de la 40-15 la 40-40. Și se ajunge la 5-5 iar setul decisiv merge în prelungiri. Kerber întoarce acum la 6-5 pentru ea, după ce a salvat două mingi de meci ale Simonei… Dar vine rândul româncei să salveze două mingi de set și să câștige un break fantastik, ducând decisivul la 6-6 și apoi își câștigă serviciul cu un as la final, 7-6. Partida e uluitoare, ambele jucătoare au salvat câte două mingi de meci și joacă în prelungirile setului decisiv. La televiziunea australiană curg elogiile pentru calitatea acestei dispute titanice. 7-7 în setul decisiv. ”Un alt punct fantastic”, spun adesea comentatorii. Simona atacă masiv pe serviciul său. 30-0 și 30-30, cu fileul care o ajută pe Kerber… Totul se derulează halucinant. 8-7 pentru Simona. Din nou minge de meci pentru Simona, salvată de Kerber …

Simona Halep – Angelique Kerber 6-3, 4-6, 9-7

În marea finală vor juca, cum nu s-a mai întâmplat de mult, primele două favorite, locurile 1 și 2 în clasamentul mondial WTA:

Simona Halep – Caroline Wozniacki , după ce sportiva daneză (27 de ani) a confirmat și ea momentul excelent în care se află, trecând fără probleme de merituoasa belgiancă Elise Mertens, revelația turneului, cu 6-3, 7-6 (2). (foto wtatennis.com)

 

3 răspunsuri

  1. „You can do what you want, just size the day/What you’re doing tomorrow’s gonna come your way…”(ACE of Base-BEAUTIFUL LIFE)

  2. Angie
    The Rolling Stones
    Angie, Angie
    When will those dark clouds all disappear

    All the dreams were held so close
    Seemed to all go up in smoke
    Let me whisper in your ear
    Angie, Angie

    I hate that sadness in your eyes…”

  3. Cel putin in tenisul feminin romanesc DIN toate timpurile cunoscute, Simona este ACE of Base…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri