Polițiștii din Constanța i-au reținut pe cei opt bărbaţi care sunt acuzaţi că au furat mai multe aparate tip pay point. Valoarea prejudiciului ajunge la 50.000 de euro.

Foto: suceavanews.ro

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, cei opt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 46 de ani, sunt acuzaţi că, în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018, au comis trei infracţiuni de furt calificat a unor aparate tip pay point din societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa, patru infracţiuni de furt calificat având că obiect standuri de ţigări de pe raza judeţelor Constanţa, Vrancea şi Ialomiţa, furt calificat şi tentativă de furt calificat la 2 ferme din judeţul Constanţa şi o tentativă de furt calificat la un ATM din judeţul Tulcea.

De asemenea, poliţiştii spun că există probe că bărbaţii ar fi comis alte 17 tentative de furt a unor aparate tip pay point de pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Bacău, Vrancea, Brăila, Giurgiu şi Teleorman.

Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 50.000 de euro.

Poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa au făcut, miercuri, 9 percheziţii la domiciliile unor membri ai grupului infracţional organizat, atât pe raza judeţului Constanţa, cât şi a judeţelor limitrofe. În urma acestor percheziţii au fost ridicate mai multe obiecte vestimentare, scule folosite la comiterea infracţiunilor, telefoane mobile, cartele SIM, staţii de emisie recepţie, precum şi autoturisme.

Cei opt bărbaţi au fost audiaţi miercuri şi au primit ordonanţe de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, iar joi vor fi propuşi instanţei de judecată pentru a fi arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Acţiunea poliţiştilor din cadrul IPJ Constanţa a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor fiind coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 2 =