Caută
Close this search box.

Igor Dodon: „A fi prieten cu Rusia nu înseamnă în niciun caz a fi în război cu Europa”

Prietenia cu Rusia nu reprezintă un obstacol pentru relaţiile Republicii Moldova cu ţările din Occident şi nu afectează cooperarea cu SUA şi Uniunea Europeană, a declarat preşedintele moldovean Igor Dodon într-un interviu pentru postul de televiziune rus RTVI, relatează site-ul agenţiei Tass.

Foto: agora.md

„A fi prieten cu Rusia nu înseamnă în niciun caz a fi în război cu Europa. Cea mai mare greşeală a actualei majorităţi parlamentare, care încearcă să se prezinte ca proeuropeană, este că adoptă o atitudine împotriva Rusiei. Faptul că mi-am asumat angajamentul pentru un parteneriat strategic cu Rusia nu înseamnă că sunt împotriva Uniunii Europene, împotriva cooperării cu Statele Unite şi aşa mai departe”, a spus Dodon, potrivit Agerpres.

Preşedintele Republicii Moldova a invocat poziţia strategică a ţării sale, dar în acelaşi timp a deplâns situaţia ţărilor mici din lume în raport cu marile puteri.

„Ţările mici sunt condamnate, nu doar trebuie, ci le este sortit să aibă relaţii bune atât cu Occidentul, cât şi cu Orientul. Nu avem practic alte opţiuni. Avem o frontieră la vest, practic cu NATO, întrucât România este stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, apoi avem Ucraina la est. Ar fi greşit să spui că Republica Moldova va construi relaţii doar cu una dintre părţi”, a mai spus Dodon în interviul pentru RTVI.

La 22 ianuarie, o echipă a postului de televiziune rus RTVI nu a fost autorizată să intre în Republica Moldova, deşi avea programat un interviu cu Igor Dodon. Duminică, preşedintele moldovean a precizat că a acordat un interviu acestei televiziuni, fără a preciza locul de desfăşurare. Totuşi, Dodon se află în aceste zile într-o vacanţă în Rusia, postând fotografii din Siberia.

„După cum am promis, am oferit un interviu jurnaliştilor de la postul de televiziune internaţional RTVI, care va fi difuzat în această săptămână, în cadrul unei emisiuni ample de bilanţ <<Noile bilanţuri la RTVI, pe ambele părţi ale oceanului>>. Am răspuns la toate întrebările adresate”, a transmis Igor Dodon, luni, prin intermediul contului de Facebook.

La începutul acestui an, Igor Dodon a declarat că relaţiile ţării sale cu Rusia trebuie să fie resetate la toate nivelurile, adăugând că Republica Moldova nu va putea supravieţui ca stat fără parteneriatul strategic cu Rusia. Totodată, preşedintele moldovean a susţinut că Guvernul susţine campania împotriva Rusiei pentru a se alătura cercurilor din Occident care sunt reticente în privinţa apropierii Chişinăului de Moscova.

Un răspuns

  1. A fi prieten cu Rusia înseamnă să desconsideri istoria relaţiei naţiunii Române cu Imperiul Rus. Naţiunea Română a fost agresiv împărţită pe nedrept de Rusia de mai multe ori şi este foarte interesant că Dodon vrea să fie prieten cu Rusia. Rusia are o economie mai slabă, piaţă mai mică, şi cultura Română este mai asemănătoare cu cele din Italia, Spania, Portugalia, Franţa, etc. Nu se aseamănă deloc cu cea din Rusia. Limba e diferită, alfabetul diferit, felul de comerţ este diferit.

    Cred că pe Dodon îl atrage corupţia din Rusia. Este singurul lucru care lipseşte în Europa şi îl poate găsi în multă abundenţă în Rusia. Singurul lucru care poate oferi Rusia la orce ţară care sa gândit la Uniunea Vamală Euroasiatică. Ucraina deja a deci pentru vest. Dodon nu citeşte scrisul de pe perete. Cum a căzut Rusia Sovietică prin propria ei slăbiciune, va cădea şi mai repede a doua încercare a Rusiei să fie o putere pe pământ. Până şi Tătarii, Başkirii, Iakuţii, Cecenii, etc. se vor desprinde de Rusia. Moldova are doar o singură opţiune adevărată: cu Uniunea Europeană şi NATO. Opţiunea propusă de Dodon, neutralitatea nu o respectă nimeni şi nu dă ajutor de dezvoltare de la UE nici de la Rusia. El vrea să cerşească de la ambele părţi. Cu Rusia tot nui o opţiune adevărată că întotdeauna Rusia a făcut numai rău la Moldova şi sa interesant doar de extinderea influenţei ruse în Europa. Dacă Ucraina merge cu UE atunci Moldova nu are absolut nici o valoare pentru Rusia. Putin deja ia dat drumul spre unirea cu România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri