Caută
Close this search box.

Infractorii s-au dezlănţuit: Hagi și ambasadorul Pakistanului, prădaţi de hoți

Spargeri în serie au avut loc în perioada Sărbătorilor la vilele unor persoane importante care locuiesc în zona Pipera.

FOTO: Sport Total FM

Printre acestea, casa fotbalistului Gheorghe Hagi, dar si cea a ambasadorului Pakistanului în România.

„Din informaţiile noastre, cele două imobile ar fi fost păzite, iar în urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost stabilit deja un cerc de suspecţi. Un prejudiciu nu a fost stabilit cu exactitate în acest moment, având în vedere că proprietarii nu sunt prezenţi şi pentru stabilirea exactă a prejudiciului avem nevoie de o evaluare corectă a bunurilor lipsă.

Furturile au fost sesizate de către nişte angajaţi ai proprietarilor, iar cercetarile sunt continuate în prezent în vederea documentarii întregii activități infracționale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat pentru Digi24 Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al Poliției Ilfov.

Jandarmeria, care asigură paza reşedinţelor ambasadorilor, spune că, legal, nu poate verifica decât intrările în imobile, iar reşedinţa ambasadorului Pakistanului nu avea sisteme de supraveghere conectate la ghereta paznicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri