Magnanews a dedicat două rubrici artiştilor. Una se numeşte Oameni care contează, cealaltă, Pledez pentru tine(ri). Partenera mea de dialog, tânăra actriţă Ioana Calotă a reuşit într-un deceniu şi jumătate de carieră să se impună ca un om care contează de tărâmul celei de-a şaptea arte, nu doar ca o fiinţă solară, o pată de culoare inconfundabilă în trupa teatrului Nottara, cum o alintă cu drag colegii, ci ca o viitoare vedetă a scenei româneşti.
O actriţă de succes, o apariţie vulcanică, veselă şi ingenuă, o fiinţă plină de temperament, o minune de fată ! A învăţat meseria de actor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică ” I.L. Caragiale” din Bucureşti unde şi-a făcut ucenicia sub bagheta unor mari profesionişti ai teatrului, Mircea Albulescu, Sanda Manu, Ion Cojar, Cătălin Naum, Gelu Colceag, s-a impus, de la bun început prin ambiţie, sensibilitate, pasiune şi feminitate ingenuă. După absolvire, în 2003 când a apărut în rolul principal din Mă cheamă Isbjörg. Sunt o leoaică a fost distribuită şi a interpretat, pe scena teatrului C.I Nottara, numeroase roluri, compunând personaje care au impus-o atenţiei publicului, sporind faima teatrului prin apariţiile ei, apoi s-a implicat şi în proiecte independente, iar în teatrul naţional radiofonic a devenit foarte repede o voce lesne identificabilă în multe spectacole şi citez ”Drumul lui Orfeu”, de Ursula Rani Sarma, ”Motanul incaltat”, de Charles Perrault, „ sau ”Duios Anastasia trecea”, de Dumitru R. Popescu. Ani de muncă, ani de succese. Din rolurile jucate pe scena teatrului Nottara, eu n-am putut să uit cum a întruchipat-o pe Polly Peachum din ”Opera de trei parale”, spectacol pus în scenă de Diana Lupescu. A recitat, a cântat, a dansat, a alergat sprinţară prin decorul construit să-i solicite calităţile de gimnastă, a ars ca o „flacără”, punând în valoare, la maximum, acel mixtum “”post-modern” al capodoperei lui Bertold Brecht.
Am revazut-o, la început de an 2018, interpretând rolul mătuşii Augustine în spectacolul 8 femei în regia lui Andreas Mery Razkov, regizor german care nu se sfieşte să declare că în teatru a descoperit libertatea absolută, în absenţa libertăţii. Acesta este paradoxul şi-a continuat confesiunea regizorul care, explică în caietul-program cum s-a străduit să păstreaze umorul şi vitalitatea piesei lui Robert Thomas, acea comedy thriller care a cîştigat Premiul Hachette du Quai des Orfevres pentru Cea mai bună piesă a anului 1961…Dar suntem în anul de graţie 2018 şi o montare, ca să fie în ton cu timpul şi noua tehnologie, trebuie să adauge suficiente elemente de contemporaneitate ca să completeze, la zi , ambele planuri, pe cel vizual dar şi pe cel interpretativ. Şi tandemul regizor-scenografă (Alexandra Măzgăreanu) împreună cu Roxana Colceag (care semnează mişcarea scenică) compun un cadru modern, combină culorile dar şi efectele sonore şi reuşesc să redea atmosfera de musical deşi, mărturisesc, am simţit pe parcursul piesei şi o reţinere din partea lor, ca un sentiment de timiditate care-i oprea să declanşeze resortul care descătuşează energiile ascunse ale celor 8 interprete, despre care tot el, regizorul care se autocaracteriza, cu umor , victimă masculină şi “ aproape un dictator neamţ” declara că a trebuit să lucreze la „”o anumită temperatură care a influenţat şi o anumită sinergie a energiilor spontane” din comedia poliţistă cu subiect în stilul Agatha Christie şi Edgar Wallace. Adică, a repetat vara, pe caniculă, lucrând cu opt femei pline de temperament. A fost o experienţă în care s-a consumat o cantitate impresionantă de energie, a fost ca :”o dragoste pasională, foarte intensă şi rapidă” din care a ieşit, cu brio, toată lumea. Cele opt actriţe Cristina Stoica Ivanciuc, Victoria Cociaş, Diana Roman,Mariana Palii, Anca Bejenaru, Alexandra Aga, laura Anghel şi Ioana Calotă împreună cu orchestra de acompaniament în ton cu spectacolul, cinci muzicieni punctează exact, cu umor momente vesele create de interprete, transmiţând împreună o stare de bună disponziţie publicului care aplaudă la scenă deschisă spectacolul. Muzica originală este compusă de Cari Tibor. Un tânăr şi foarte prolific compozitor, a scris muzică pentru spectacole, filme, spoturi şi generice TV.
Premiul pentru cea mai populară actriță a Teatrului Nottara
Revin la Ioana Calotă, partenera mea de dialog şi, mărturisesc că nu pot scăpa de dorinţa de a-i da cuvântul fără să-i adresez multe întrebări, doresc doar ca ea să povestească, să-şi amintească, să comenteze, să interpreteze personajul Ioana Calotă cea care a primit Premiul pentru cea mai populară actriță a Teatrului Nottara, la cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru „FEST(in) pe Bulevard” (2017). Pentru că Ioana Calotă visează cu ochii deschişi, are o bucurie copilărească în tot ce face şi spune, îmi aminteşte prin atitudine şi graţie vedetele de pe Broadway cum respiră adânc, îşi aranjează ochelarii pe vârful nasului cârn şi spune, scrie, explică, îşi aminteşte…
“Am ales actoria sau actoria m-a ales pe mine de mică… visam să fiu şi eu un personaj în poveştile de pe placile de vinil, poveşti nemuritoare pe care le ascultam cu o concentrare maximă, cu ochii închişi, complet transpusă , la noi acasă, la la Roşiori de Vede. Şi acum văd cu ochii minţii obiecte fermecate pe care mi se oprea privirea când deschideam ochii pe care imaginaţia mea bogată le asocia ca o madlena proustiană cu Cenuşăreasa,o vază de sticlă colorată prin care vedeam ca printr- un caleidoscop magic o lume întreagă; scrumiera cu 12 puişori galbeni…venea, cu certitudine din povestea printesei Aşanel, oh, ce poveste minunată, îmi rasună şi acum în urechi… Iar faţa de masă de catifea groasă …devenea cortina de la castel, vitrina cu pahare …se metamorfoza într-un munte de bogăţii, cărţile din biblioteca…. covorul zburator, atâtea basme minunate din 1001 de nopti din toate tarile lumii . Nu mai spun că sufrageria noastră ,sub bagheta magică a gândului, era pe rând, palat, pajişte, ţară îndepartată situată pe alte tărâmuri…
Am crescut cu teatrul radiofonic care m-a fermecat ! Visam să ajung să recit , să interpretez şi eu ca actorii care dădeau viaţă personajelor şi, iată, am ajuns….De mai bine de 17 ani merg la Radio România să înregistrez teatru radiofonic, cot la cot cu vocile care mi-au încântat copilăria! Nu pot descrie ce emoţii imense se declanşeau în sufletul meu când auzeam, alături de mine, vocile care mi-au dat fiori când eram mică! Acum închideam ochii…. de spaimă să nu fie doar un vis… dar chiar le auzeam în realitate, îmi dădeau mie… replica! Evident, viaţa e magică şi potenţialul divin din fiecare vis al nostru devine, la un moment dat realitate, împlinire!
A urmat, în ordinea preferinţelor, teatrul tv care m-a femecat la rândul lui, era şi o perioadă în care filmele erau puţine la număr,pe cele româneşti… le devoram de-a dreptul la cinema ,,Modern”, ar fi multe de spus …dar fac o pauză, parca ar fi un dicteu automat dar iată visele mele din copilarie au devenit realitate, am devenit actriţă.
Pare că o actriţă de succes? Aşa, din prima încercare ? Nu, nu e aşa, nu am avut doar succese. A fost perioada numită ” gloria ”mea de la casa de cultură sau grădiniţă sau şcoala generală…Dar am avut momente de cădere, eram timidă şi timorată, la un moment dat am uitat textul in fata a 400 de oameni din public, m-am blocat, eu fiind de fapt şi foarte emotiva , uneori…. deveneam vulnerabilă …dar îmi reveneam şi o luam de la capăt, cu dragoste pentru scena si oamenii din fata mea ,pentru teatrul de mai tarziu şi invingea dorinţa de a-mi învinge emoţiile negative…. Am fost mereu in competiţie cu mine si doar cu mine, cu neincrederile mele in mine ,cu emotivitatea mea care trebuia condusă spre beneficiul meu… sa mi fac din slabiciuni o arma si sa izbandesc…
Toate rolurile mă fac să ard….dacă nu arde flacăra în mine sau dacă abia mocneşte nu e bine….flacăra trebuie mereu întreţinută vie si sprintenă, cu orice risc, cu orice efort….câteodată nu vrea sa ardă intens şi atunci o oblig să devina.pentru ca implicarea, atenţia si conştinciozitatea , sufletul pe care- l pui în rol trebuie , obligatoriu să fie prezent … Altădată arde prea tare şi o reglez să fie mai mică altfel poate pârjoli in jur şi nu e bine….sunt roluri care mă urmăresc …de exemplu, am intrat la faculatate cu Nastia din ,,Azilul de noapte” de Gorki şi, peste un numar de ani am jucat acelaşi personaj la teatrul Metropolis, acelaşi lucru mi s-a întâmplat cu un rolul Popova din URSUL de Cehov, la CASANDRA am jucat rolul din nou, personajele din piesele lui Teodor Mazilu la fel…m au urmarit, despre Shakespeare , marele Will, ce să spun? Am jucat chiar HAMLET, pentru că minunata mea profesoară, doamna Sada Manu a vrut să îmi pună la încercare toate resursele interioare. .Am jucat până acum personaje importante şi ştiu că vreau, visez să joc texte cu mesaj importat care se adreseaza sufletului şi minţii omeneşti, îmbogăţindu-le, provocandu-le, dezvoltându- le….
- Stiu că ai participat la work-shop-uri coordonate de regizorii Radu Penciulescu, David Esrig şi Andrei Şerban, o asemenea experienţă lase urme adânci în memorie!
– Lucrul cu Penciulescu și Esrig, iată etape din viaţa mea care m-au marcat profund. Cu Penciulescu am descoperit importanţa temperaturilor și a energiilor scenice și faptul că toate avatarurile personajelor sunt în mine, există ca potențial de manifestare, sunt amortite sau sunt doar în stare de adormire…trebuie doar trezite. Coincidenţă astrală sau nu, suntem născuți la 50 de ani distanţa în aceeași zi, 25 mai. E un supraom cu inima de leu și orientare umanistă de stânga, un realist cu un umor sec și savuros în acelaşi timp. Sunt foarte multe de spus despre acest suflet minunat Radu penciulescu. Pe Esrig îl ador ! Estetica actorului este de poet transcendent, suprarealist…Totul are gust metafizic și aura fantastică! Esrig mi-a spus ca am o emoţionalitate liberă de bariere și un umor ,,feroce’’ , Esrig lucreaza mult pe contra-emploi și pe poetica unei mișcări interioare sufletești a textului … A fost un miracol să-l întâlnesc și să lucrez cu acest imens om de cultură și inventivitate . Valeriu Moisescu și Ion Cojar, Sanda Manu profesorii mei din institut m-au format, lucrând cu ”dăltiţa şi ciocanul “în materialul brut al sufletului meu și le sunt profund recunoscătoare. Alături, fireşte, de Mircea Albulescu,Cătălin Naum, Gelu Colceag şi lista continuă pentru că datorez ce sunt și celorlalţi regizori cu care am lucrat, Dabija,Bocsardi,Hausvater, MANUTIU,Juncu, Masaci alături de Andrei Şerban cu lumea lui ascetică de meditație și revelație , munca dusă până la epuizarea revelatoare.
II datorez intrarea mea în teatrul Nottara lui Felix Alexa care m-a luat de la Institut în anul al doilea, m-a ales din faculatate şi m-a adus în „Hora iubirilor”a joc alaturi de A.REPAN, ,,fetita duce” , moment providențial pentru mine.
Iubesc toate rolurile pe care le-am jucat, de la fiecare personaj învăț și-mi rămâne ca zestre de nepreţuit, un fior,” în viață mea de zi cu zi. De la personajul pe care îl interpretez acum, Augustine din „8 femei” cu o febrilitate de clown, la Carmen din „Familie de artişti” care are o vulnerabilitate extremă, o rană de copil care suferă trauma de abandon, de la Girleen din „Vestul singuratic „ o puterea de a rezista în lumea bărbaților păstrând gingășie feminină și naivitate, de la Dorinne din „Tartuffe ” o forță de înger pazitor, mereu în garda, care luptă pentru iubire,dreptate și adevăr cu arme comice, de la Mangelica din „ Ăsta-i ciudat” o tristețe veselă de romantică ,hoaţă de mahala care păstrează toate stările poeziei pitorești, a lui Miron Radu Paraschivescu …şi lista poate continua. Eu cred că noi, actorii, datoram personajelor pe care le trăim pe scenă dezvoltarea și bogăția noastră sufleteasca,umană, actorul e un gimnast acrobat emoțional care, de multe ori nu are plasa de siguranță dedesubt dar are încredere că saltul nu va fi mortal și-și asuma riscuri și sacrificii de tot felul. El speră doar în șansa de a fi pe scenă, fidel demersului scenic, poveştii, mesajului viu, total în dăruirea de sine, ca într-un ritual sfânt pentru publicul care-i e partener de dialog. Și cum ”Nimic fără Dumnezeu” Sensul vietii il gasim doar cu Dumnezeu alaturi,iar eu intentionez sa-L invit cu fiecare respirație a mea, pe scenă. Gândind și acționând cu gândul ca Dumnezeu E cu noi , mersul vieții reale sau desfăşurarea spectacolului pe scenă capătă sens, mesaj și vigoare. Iar rolurile nu le invat pe ,,dinafara „ ci vreau sa le invat ,,pe dinauntru „..
Iubesc profesia, iubesc oamenii ei, iubesc oamenii pentru care se face teatru, iubesc severitatea și forța ei de transfigurare și însuflețire. Pentu ea, doresc sa fiu un mesager de lumină și iubire, arătând cu fiecare rol… contrastele și încercările,framantarile bietei inimi si intrebarile muncitei mintii, abisurile si culmile sufletului uman,ale personajului viu ce sunt eu.
Interviu realizat de Ileana Perneș Dănălache
