Preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Milos Zeman, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 39% dintre voturi, după numărarea a 97,6% dintre sufragii, au anunţat sâmbătă autorităţile electorale de la Praga, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

FOTO: independent.co.uk

Jiri Drahos s-a clasat pe locul al doilea, cu 26,4% dintre voturi. Zeman şi Drahos se vor confrunta în turul doi de scrutin, programat pentru perioada 26-27 ianuarie.

Şapte candidaţi au participat în primul tur al alegerilor, desfăşurat vineri şi sâmbătă. Potrivit experţilor, mulţi dintre votanţii care au optat pentru alt candidat l-ar putea susţine pe Jiri Drahos în turul decisiv.

Milos Zeman, în vârstă de 73 de ani, a fost liderul Partidului Social Democrat până în 2001. În prezent, este membru al Partidului Drepturilor Civice, pe care l-a fondat în 2009.

90 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =