Caută
Close this search box.

Un musical fresh, o comedie spumoasă „Marienbad”

Marienbad este titlul recentei premiere a TES, anunţată şi promovată de un afiş foarte inspirat, moment marcat … dublu, respectiv, pe 20 dar şi pe 21 decembrie 2017.

Este o dramatizare a regizorului Andrei Munteanu, după Șalom Aleihem al cărui volum a fost lansat la începutul lunii noiembrie în cadrul festivalului Internaţional de Teatru Idiş.

La lansare, directorul Editurii Hasefer a mărturisit că, înainte de apariție, a folosit câțiva „cobai literari”, din dorinţa de a şti cum e perceput subiectul în rândul cititorilor care nu au cunoștințe de istorie și cultură evreiască. Rezultatul i-a confirmat aşteptările, aceştia s-au declarat încântaţi de volum, considerându-l purtător al unui umor de foarte bună calitate.

O vacanţă care imbină relaxarea cu o cură balneară la Marienbad, devine un bun prilej pentru autor de a arăta evoluţia societății evreiești, europenismul care influenţa clasa de mijloc aflată în ascensiune, dornică să concureze cu aristocrația pe care o invidiază dar o şi imită mai făţiş, mai pe furiş. Scrisorile si dialogurile sunt tratate de Șalom Aleihem (scriitor, dramaturg, publicist evreu rus de limbă idiş) nu ca o bârfă, ci o formă de exprimare a opiniei publice, un fel de Facebook “avant la lettre”.

Cu aceste informaţii la purtator am fost să văd Marienbad, declarat un musical, gen despre care constat ca devine sau mai bine zis revine, în forţă, în repertoriile teatrelor din România.

Am avut parte de un spectacol antrenant, plin de umor care bucură ochii timp de două ore şi mai bine, 150 de minute exact, bine regizat, o comedie spumoasă vorbită în idiş (cu traducere, textul titrat pe două ecrane situate deasupra scenei), în distributia căreia i-am regăsit pe Viorica Bantaş în rolul seducătoarei Belţi Kourllender alături de Nicolae Călugăriţa. Roxana Guttman, Katia Pascariu, Alina Tomi, Anka Levana, Lucian Ionescu şi lista e lungă, cuprinzând o bună parte din echipa de profesionişti ai Teatrului Evreiesc de Stat care interpretează cu pasiune şi risipă de energie rolurile, primind aplauze la scena deschisă.

Acompaniază actorii dar şi pe dansatorii Maria Țăruș, Marius Moldoveanu, Mihai Petrini, Dan Rima, Diana Bejan, Denisa Anastasiu (coregrafia Vanda Stefănescu), muzicienii de la TES ORCHESTRA condusă de dirijorul Bogdan Lifsin, ( Rodica Gancea, Sergiu Marin și Mihai Pintenaru Sorin Dobrotă). Orchestră care nu stă în fosă, locul special rezervat orchestrei în teatrul musical ci ocupă rândul întâi al sălii. Un experiment care apropie de spectator muzica lui Misha Spoliansky, binecunoscut pianist evreu considerat fondatorul cabaretului interbelice.

Se remarcă prin bun gust,dar şi fidelitate faţă de perioada istorică, anii douăzeci, costumele semnate de Unda Popp.

Şi cum reacţia publicului rămâne barometrul succesului unei piese de teatru, aplauzele repetate demonstrează fără putinţă de tăgadă că spectacolul Marienbad este o reuşită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri