Caută
Close this search box.

Numerologia spune că Viorica Dăncilă, actualul premier, reacţionează violent dacă este trădată!

România a schimbat trei prim-miniștri în decurs de un an și două luni. Dar asta nu pentru că ”are cu ce”, ci pentru că, din punct de vedere politic, nu și-a făcut temele. În fine, numerologul Mircea Georgescu ne-a făcut un portret ezoteric al proaspătului premier Viorica Dăncilă, cu plusuri și minusuri…

După data completă a naşterii, 16.12.1963 (1+6+1+2+1+9+6+3=29=2+9=11=1+1=2), premierul Viorica Dăncilă are corespondenţa numerică ”2”. Ce înseamnă acest lucru?

Trăsături pozitive:
– Simţ deosebit al măsurii şi al diplomaţiei, au capacitatea de a negocia şi a face compromisuri.
– Sunt fermecători ca persoane şi atenţi cu ceilalţi, ceea ce îi face populari.
– Le place un mediu armonios şi sunt capabili să coopereze pentru a menţine armonia în viaţa lor.
– Sunt plini de compasiune şi afectuoşi, având un simţ dezvoltat al binelui şi răului.
– Sunt altruişti, fiind realmente preocupaţi de binele general.

Trăsături negative:
– Au tendinţa de a evita conflictele de orice fel, acest lucru putând sfârşi adesea lăsarea unor probleme nerezolvate.
– Lipsiţi de motivaţia succesului, există riscul potenţial major de a nu îşi împlini capacităţile profesionale la nivelul real, chiar dacă au posibilitatea şi (aparent) dorinţa de a reuşi.
– Îi lipseşte încrederea în sine şi în ideile proprii, în ciuda respectului altora.
– Caracterizaţi de indecizie şi nesiguranţă, ar trebui să aibă grijă să nu devină pesimişti şi cinici, deoarece acest lucru nu ar face altceva decât să îi tragă înapoi.

Relaţii:
– Sunt credincioşi partenerilor şi vor aştepta acelaşi lucru în schimb.
– Îşi vor da întreaga silinţă să întreţină relaţia pe care o au şi nu vor fi ei aceia care să rupă legătura, oricare ar fi situaţia.
– Ar trebui să aibă grijă să nu se hazardeze într-o relaţie cu o persoana nepotrivită şi ar trebui să evalueze toate aspectele cu atenţie înainte ca acesta să se stabilizeze.
– Le plac contactele sociale şi sunt agreabili în general, fiind adesea remarcate pentru simţul umorului de care dau dovadă.
– Au numeroşi admiratori, însă ar trebui să analizeze mai serios compatibilitatea cu aceştia înainte de a se implica.
– Au nevoie de stabilitate şi siguranţă în viaţă şi ar trebui să se orienteze către o persoană capabilă să le ofere aceste lucruri.
– Odată angajaţi într-o relaţie, sunt adaptabili şi deschişi oricărei schimbări, atâta timp cât se simt fericiţi şi în siguranţă în această relaţie.
– Respectul şi aprecierea reciprocă sunt elementare într-o relaţie, în lipsa acestora asupra relaţiei se va abate o umbră de nesiguranţă.
– Reacţionează violent la infidelitate sau trădarea încrederii, devenind aspri şi geloşi (atenție Liviu Dragnea!).

Casa:
– Casa este un loc important pentru ei şi îşi vor petrece majoritatea timpului aducându-i îmbunătăţiri.
– Sunt interesaţi de preocupări casnice precum bricolajul sau grădinăritul.
– Se vor simţi răsplătiţi, oricât de mare ar fi efortul, desfăşurând o activitate ale cărei rezultate finale sunt vizibile.
– Le place să se etaleze în societate şi se vor găsi adesea în situaţia de a onora mai multe invitaţii, ceilalţi considerându-i buni prieteni,  căutându-le compania.
– Sunt preocupaţi de starea lor de sănătate, manifestând interes pentru stiluri de viaţă alternative, existând o predispoziţie pentru adoptarea unei alimentaţii vegetariene şi numeroşi cei interesaţi de aromoterapie, acupunctură, reflexologie, etc.

Cariera:
– Temperamentul este adecvat profesiilor dedicate îngrijirii altor oameni, frecvent ajungând în situaţia de a lucra ca asistenţi sociali, doctori, asistente, etc.
– Activitatea voluntară prezintă interes pentru ei, esenţial dovedindu-se scopul în sine în munca lor.
– Se vor dedica unei cariere care le dă sentimentul că îi sprijină pe alţii, dar nu se vor descurca foarte bine într-un mediu intens competitiv.
– Deoarece nu reacţionează pozitiv în faţa disputelor şi provocărilor, dacă ajung în astfel de situaţii, vor fi deziluzionaţi şi îşi vor pierde motivaţia.

Culoarea favorizantă: albastru, nuanţă care este calmă şi liniştitoare.

Nativi celebri: Andrew Lloyd Weber, Beatrix Potter, Cliff Richards, Gerry Adams, Henry Ford, Jane Fonda, Julie Andrews, Madonna, Prinţesa Anne, Robert Louis Stevenson, Tony Blair.

Mircea Georgescu
 

2 răspunsuri

  1. Adrian Năstase, SFAT pentru PSD: ”Guvernul nu e o instituție a partidului”. Ce părere are despre Viorica Dăncilă:”…Doamna Dăncilă este o persoană extrem de pozitivă. Are această calitate extraordinară de a fi calmă, liniștită, de a asculta…”____––____Bombonel nu poate fi deloc acuzat de imbecilitate, dimpotriva este o minte ascutita, la el problema uriasa este onestitatea, pe scurt el chiar crede ca anumite persoane(ca el) au drepturi supreme, iar mofturile lor trebuie satisfacute chiar daca ar pieri lumea…Ce vrea el sa spuna aici, este ca , intr-adevar, guvernul nu poate fi al partidului, fiind prea mare(partidul) , guvernul -ca si partidul- este doar al catorva persoane, eventual chiar al uneia, iar prin guvern, o tara apartine -deasemeni- la acele cateva persoane, exact cazul Romaniei, care dintr-o dictatura personala(ceausista) a devenit o dictatura oligarhica, adica a catorva persoane , la varf, ajutate de cel mult cateva mii de alte persoane, la diverse etaje administrativo-politice si foarte bine dispersate in teren..

  2. Nu cumva nastase isi pregateste reintrarea OFICIALA in respectiva oligarhie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri