Caută
Close this search box.

Premierul Dăncilă și miniștrii săi au renunțat la Serviciul de Protecție și Pază, acuzat de spionaj

Decizie fără precedent a Guvernului: noul premier, Viorica Dăncilă, precum și miniștrii din cabinetul său au anunțat că renunță total la Serviciul de Pază și Protecție, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că actualul șef al SPP, Lucian Pahonțu, a intervenit în Guvernul Tudose mai mult decât ar fi fost cazul.

Premierul Viorica Dăncilă a renunţat la serviciile SPP imediat după învestitura, paza fiind asigurată de către oameni și mașini ale Jandarmeriei Române. Decizia sa a fost confirmată  și de secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.

Ca și prim-ministrul Dăncilă, toți membrii noului cabinet au renunțat la serviciile SPP.

„L-am văzut pe Mihai Tudose cum a evoluat după ce nu a mai fost prim ministru, chiar i-am mulţumit azi, a devenit acelaşi coleg deschis şi glumeţ. Poate tensiunea de acolo, poate influenţele. N-avem de unde să ştim acum, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom află. Mai mulţi colegi mi-au spus că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât era cazul. Domnului Paul Stănescu i s-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi dumnealui poate să fie şeful partidului. Poate că i s-a spus şi lui Grindeanu, lui Tudose, nu ştiu”, a declarat Liviu Dragnea, care a mai adăugat : „Cine nu trece doar în glumă prin Bruxelles are şi puterea interioară, şi curajul să reziste şi să respingă orice propuneri de genul asta, pentru că are puterea să înţeleagă că trebuie să îndeplinească misiunea dată prin votul Parlamentului, aceea de a aplica programul de guvernare. Nu o văd pe doamna Viorică Dăncilă să se lase influenţată sau, şi mai rău, să se lase speriată. Am foarte mare încredere, nu o văd să se lase ademenită”. 

Foto: Ziua de Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri