Caută
Close this search box.

Raport devastator pe legile justiţiei. România, criticată dur pentru corupţie de grupul GRECO din Consiliului Europei

Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) publică astăzi un raport devastator privind corupţia din România şi legile justiţiei.

Concluziile experților GRECO:

Modificările legislative grăbite excesiv fără consultare adecvată, făcute fie de guvern, fie de Parlament, rămân o problemă pentru România, în special atunci când măsurile sunt percepute ca subminând eforturile de intergritate şi anticorupţie şi ca servind anumitor interese. Au fost mai multe asemenea exemple recent, de exemplu privind definirea infracţiunii de abuz în serviciu care a declanşat proteste de stradă masive.

În mod similar, în februarie 2017, o lege a amnistiei a fost examinată în Parlament unde au fost propuse amendamente pentru a o extinde şi la infracţiunile asimilate corupţiei.”

Principala iniţiativă adoptată în România cu privire la parlamentari este adoptarea codului de conduită în octombrie 2017 ce vizează reglementarea cadourilor şi a altor beneficii şi gestionarea conflictelor de interese. În pofida evoluţiei pozitive, GRECO arată că formulările vagi şi normele inconsistente de aplicare fac ca acesta să nu ofere un cadru pe deplin satisfăcător.

GRECO consideră că România nu a luat încă în considerare în mod potrivit îmbunătăţirea performanţei Agenţiei Naţionale de Integritate în ceea ce priveşte controlul declaraţiilor de avere şi interese ale parlamentarilor, deşi metodele de lucru şi capacitatea de procesare a datelor s-a îmbunătăţit.

GRECO face apel la îmbunătăţirea punerii în aplicare a deciziilor ANI şi a sancţiunilor pentru incompatibilităţi şi conflicte de interese.

GRECO regretă absenţa unor măsuri concrete pentru a asigura ca numirea şi revocarea persoanelor din cele mai înalte funcţii din cadrul parchetelor să se bazeze pe o procedură transparentă şi criterii obiective, şi subliniază necesitatea ca CSM să joace un rol mai important în această procedură.”

Preşedintele uneia dintre camere a mers atât de departe până la a emite o declaraţie în octombrie 2016 în care a criticat acţiunile Direcţiei Naţionale Anticorupție şi a făcut apel către ambele camere să refuze să mai voteze cererile DNA până la sfărşitul legislaturii, sunt concluziile raportului GRECO, potrivit digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri