Caută
Close this search box.

Scandalul legat de stema României – acoperită cu steagul secuiesc la Budapesta – ia amploare. MAE cheamă la discuţii ambasadorul ungar

MAE a reacționat, în sfârșit, la actul grav prin care ambasada României la Budapesta a fost atacată de un grup de extremiști maghiari.

FOTO: Facebook/Rares Bogdan

MAE a catalogat drept „inacceptabile şi de condamnat incidentele care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale” şi a lansat un apel către autorităţile ungare de a asigura integritatea localurilor misiunii României, după ce Ambasada României la Budapesta a fost vandalizată.

„Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă preocuparea faţă de atitudinea provocatoare a Mişcării „Celor 64 de comitate” şi condamnă producerea unor astfel de incidente care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale. MAE consideră că săvârşirea unor asemenea acte de către anumite persoane sau organizaţii, inclusiv cu programe revizioniste, este complet inacceptabilă şi contravine spiritului şi prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice.

Reamintim că autorităţile române au exprimat constant, în dialogul cu Budapesta, dorinţă de cooperare, lucrând pentru valorificarea, la potenţialul său superior, a parteneriatului strategic dintre cele două state şi construind pe baza fundamentului juridic reprezentat de Tratatul politic de bază.

În dialogul bilateral politico-diplomatic, partea română transmite aşteptările sale ferme ca Ungaria să îşi asume promovarea unei relaţii bilaterale în parametrii unui parteneriat strategic autentic, în consonanţă cu reperele anterior menţionate”, transmite MAE într-un comunicat, citat de Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri