Caută
Close this search box.

Torționarul Vișinescu află joi dacă iese din pușcărie

Curtea de Apel Bucureşti urmează să discute joi cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, care execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

Foto: cursdeguvernare.ro

La termenele anterioare ale procesului, judecătorul care se ocupă de acest caz a dispus efectuarea de către Institutul Naţional de Medicină Legală a unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă Vişinescu poate fi tratat în penitenciar.

Pe 10 februarie 2017, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

Tot atunci, instanţa a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vişinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părţi civile, urmaşi ai deţinuţilor închişi la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia – 50.000 euro, Elena Iacob – 100.000 euro şi Anca Cernea – 150.000 euro, informează Agerpres.

Procurorii susţin că, în perioada 1956 – 1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele-penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

„Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic”, susţin procurorii.

Până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vişinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri