Caută
Close this search box.

Ungaria nu va mai discuta despre imigrație la ONU, dacă nu se schimbă modul de abordare

Nemulțumită, Ungaria anunță că se va retrage de la discuţiile din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) cu privire la un plan de măsuri privind imigranţii, în cazul în care nu va exista o schimbare de abordare agreată de Budapesta, potrivit ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, relatează agenţia MTI.

Foto: ibtimes.co.uk

Guvernul ungar i-a cerut ministrului de Externe să evalueze primul proiect al planului, care va fi publicat pe 5 februarie, şi să înceapă procedura de retragere de la discuţii dacă documentul este „la fel de pro-migraţie” precum declaraţia din 2016 şi remarcile recente ale secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

„Pachetul de măsuri urmează să fie adoptat la sfârşitul acestui an, iar negocierile interguvernamentale nu au început încă, dar secretarul general a anunţat deja rezultatul. Atât declaraţia ONU, cât şi afirmaţiile secretarului general sunt în conflict cu poziţia şi interesele Ungariei, întrucât au sugerat că migraţia este bună şi inevitabilă. Migraţia nu este o tendinţă pozitivă, ci prezintă riscuri grave de securitate şi poate fi oprită”, a spus Peter Szijjarto, arată Mediafax.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta apreciază că poziţia recentă a ONU sugerează că ar trebui simplificată birocraţia în materie de imigraţie, măsură ce ar oferi stimulente suplimentare oamenilor să-şi părăsească ţările de origine şi ar „relaxa” politicile naţionale în materie de migraţie, cu efecte negative.

„Declaraţia ONU sugerează reducerea incriminării pentru intrările ilegale în ţară, care reprezintă de fapt o infracţiune, iar capacitatea de a proteja frontiera este unul dintre cele mai importante aspecte ale statalităţii, o componentă importantă a suveranităţii. Declaraţia urmăreşte să transforme dreptul de a imigra într-un drept fundamental al omului şi să elimine diferenţa dintre migraţia legală şi cea ilegală, ceea ce este inacceptabil”, a mai spus Szijjarto.

Ministrul ungar de Externe a subliniat că planul miliardarului american George Soros de a trimite sute de mii sau milioane de imigranţi în Europa „există ca un concept clar” şi că „există o paralelă” între acesta şi declaraţiile recente făcute de către secretarul general al ONU.

Antonio Guterres a sugerat că potenţialul imigraţiei ar putea fi valorificat pentru a stimula economia, pentru a reduce diferenţele economice şi pentru a crea o legătură între societăţi.

În luna februarie, Parlamentul Ungariei va vota proiectul de lege privind combaterea migraţiei ilegale şi consolidarea securităţii la frontiere. Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban susţine că singurul obiectiv al măsurilor este siguranţa naţională, iar acestea nu au un caracter antisemit.

Guvernul Ungariei a respins în repetate rânduri planul UE de relocare a refugiaţilor şi a subliniat că nimeni nu-i poate impune unei ţări să accepte anumiţi cetăţeni. În hotărârea luată la 6 septembrie, Curtea de Justiţie a UE a respins apelurile Slovaciei şi Ungariei cu privire la cotele obligatorii introduse în 2015 pentru a reloca solicitanţii de azil din Grecia şi Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri