Caută
Close this search box.

Accident feroviar în Carolina de Sud. Doi angajați ai Amtrak au murit și peste 100 de pasageri au fost răniți

Un tren de pasageri Amtrak ce călătorea din New York cu destinația Miami s-a ciocnit în toiul nopții de duminică de un tren de marfă, după ce a deraiat de pe șina principală. Incidentul a avut loc în sudul Carolinei de Sud și a dus la moartea a doi angajați și la rănirea a peste 100 de persoane. Este al patrulea accident feroviar în ultimele două luni în care sunt implicate trenurile Amtrak. Unul dintre aceste incidente a avut loc în luna ianuarie, când mai mulți membri ai Congresului American se intreptau spre o stațiune din Virginia, în tren aflandu-se inclusiv republicanul Paul Ryan, purtatorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților din Congres.

Incidentul a avut loc duminică în jurul orei 2.15AM în Cayce, județul Lexington, din Carolina de Sud. Doi angajați ai companiei Amtrak au fost uciși când trenul pe care lucrau a deraiat și s-a ciocnit cu un tren de marfă CSX, potrivit autorităților.  În tren se aflau 139 de pasageri, însă 116 de persoane au fost rănite si transportate la spitalele din imediata vecinătate.

Incidentul a avut loc duminică în jurul orei 2.15AM în Cayce, județul Lexington, din Carolina de Sud

 „Victimele au suferit răni uşoare, precum tăieturi şi vânătăi, dar sunt şi persoane care au suferit fracturi grave. Toţi răniţii au fost transportaţi la spitale locale”, a transmis ofiţerul de informaţii publice Derrec Becker, de la SCEMD.

Cei doi angagați care au decedat sunt inginerul Michael Kempf, în vârstă de 54 de ani, din Savannah, Georgia, și mecanicul de locomotivă, Michael Cella, de doar 36 ani, din Orange Park, Florida, au anunțat autoritățile din județul Lexington. Ancheta este în plină desfășurare.

În luna decembrie trei persoane au murit și mai mult de 100 au fost rănite după ce un tren Amtrak a deraiat în statul Washington, în timp ce mergea cu o viteză triplă față de viteza legală, între Seattle și Portland. Un alt tren al aceleiași companii, care transporta membri republicani ai Congresului american, a intrat într-o maşină de gunoi la o trecere la nivel cu calea ferată.  Conform informaţiilor transmise de Casa Albă, în urma acestui incident o persoană și-a pierdut viaţa şi o alta a fost grav rănită.

Sursa: Reuters, NBC News, CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri